Fiorentina României

Începe Rapid-Poli, frumos, cu imnul, şi cu declaraţii de prietenie între suporteri. Nu ştiu exact de unde vine tradiţia asta, dar e o pată de verde viu pe scena ultra-încrâncenat suportericească.

Hopa! Joacă Burdujan şi Buga. Şi Ionuţ Stancu! Adică Rapid II de acu’ câteva săptămâni. Iar dincolo joacă Gemenii Karamyan. Cosmin Băleanu cică sunt imposibil de deosebit. Hm… or juca cu acelaşi număr pe tricou?

Primele 7 minute se joacă în jumătatea Rapidului, cu o singură incursiune dincolo. Acum a doua.

Asta cu lovitura indirecta din careu n-am înţeles-o. Păi, ori e fault, deci unşpemetri, ori nu e fault, şi atunci nimic. Ce-a fost, juma’ de fault? Trebuie consultat regulamentul, probabil îl acoperă pe Balaj dar nu ştiu eu. Oricum au dat-o peste. [later edit: a fost indirecta din cauza pasei inapoi la portar, deci nu din pricina unui ipotetic fault]

Milhazes ăsta (dacă îşi găseşte o timişoreancă şi rămâne aici se va transforma în Mihălzeş) parcă aduce cu Gică Popescu în tinereţe, la faţă. Deşi mi s-a spus că nu le prea „am” cu asemănările dintre oameni.

Ce mă impresionează la Poli nu e neapărat valoarea individuală a jucătorilor (excepţie Karamyan cel Bătrân, pardon, că sunt la fel de bătrâni, mă refer la Artiom), ci faptul că par a fi „făcuţi pentru posturile pe care joacă” (poate cu excepţia lui Marius Popa, care parcă s-ar vrea atacant ;p). Bănuiesc că asta înseamnă aşezare în teren cumsecade. Asta înseamnă antrenor.

Fază nostimă, un căpitanul legând şireturile portarului. Leading by serving.

Poli mişcă bine. Vişiniii – alo, trezirea!

În sfârşit o fază frumos legată, terminată cu „cap Buga”. Meciul, altfel, nu mi se pare slab deloc, chiar şi fără ocazii de gol. Un alt 0-0 care nu plictiseşte.

I-am văzut pe Karamyeni unul lângă altul. Au numerele 10 şi 11, în rest sunt IDENTICI, chiar şi numele e A. Karamyan pe spate la amândoi :).

Îmi place cum mişcă Burdujan. Nu, că n-a făcut mai nimic azi, pur şi simplu…. O! gol. GOL Karamyan…2! Cel cu 11 pe tricou! Arman(d)! Vezi dacă nu eşti atent! Ce m-a găsit să scriu de Burdujan…

Între timp, un cadru inspirat, cu cei 2 fraţi indigo alergând cu exact aceeaşi expresie a bucuriei pe faţă.

La reluare, la centrarea lui Bădoi Cel Fluierat, se vede că mingea a ieşit „cu întreaga circumferinţă” în afară, cum ar scrie la carte. Hmmm…

„Rapidul scârţâie la construcţie”, zice nea Băleanu. Mda.

La Rapid impresionează valoarea jucătorilor, nu şi colaborarea „în colectiv”. Pancu, ce pasă cu călcâiul! Burdujan – mda, şut anemic. Cesinha – centrare aiurea… (ce am zis de valoarea jucătorilor?)

Abiodun a luat un galben. Acasă îi vor spune părinţii, măi Agunbiade, măi, asta nu-i treabă.

Iată, vişiniii s-au trezit. Dar nu s-au spălat pe ochi, ai zice, după anemia şuturilor la poartă.

Pasă a lui Grigore pentru Grigorie… …alt şut anemic.

Pauză.

Reluare.

Ce ocazie Bucur!! Măi, Gigele, dacă aşa faci şi la Euro…

Altă ocazie dincolo, după nici un minut. Meciul s-a făcut intens-intens, şi decent de curat, până acum. Da, aşa ne place. Şi tribunei, care cântă. Micheteau.

Mai puţin micheteau că n-au dat mingea afară cât era Aliuţă căzut. Mi-ar fi plăcut.

Meciul te ţine cu răsuflarea tăiată. N-a mai fost timp de scris.

Au intrat Boya şi Paulo. Ritmul s-a iuţit. Au apărut ocaziile cât roata Carului Mare, precum cea a lui JPaulo. Marius Popa şi-a scos pârleala loviturii indirecte de la început.

„N-am văzut!” s-a văzut clar cum a zis arbitrul de tuşi. Despre henţul lui Cânu de la marginea careului. Avea o faţă atât de sinceră, încât cred că l-au crezut şi jucătorii, care veniseră ca uliii, dar au plecat relativ repede de la proteste. N-a văzut, ce să-i faci, iar Balaj, s-a văzut la reluare, era mascat. Se cheamă ghinion.

Min. 75. Tribuna cântă.

Cu exceptia şutului de acum al lui Constantin şi de ocazia lui Paulo, am avut senzaţia că jucătorii Rapidului au făcut mereu ceva în plus în faţa porţii. Ori un pas, ori o pasă. I-a costat.

Cât pe-aci să dea gol Geamănul, Artiom Titularul, aflat însă azi în umbra fratelui.

Final. 0-1.

Meciul lui Arman „Assante” Karamyan, cel luat „la umplutură” cu fratele mai celebru, şi care a ţinut să demonstreze umplutură de calitate.

Mereu am văzut în Poli o Fiorentină a României – păstrând proporţiile, au tradiţie, suporteri, performanţe internaţionale puţine, dar memorabile. Şi, desigur, sunt violeţi. Iar sezonul acesta chiar că seamănă cu al Fiorentinei. În clasament, mereu în preajma podiumului, cu privirea aţintită în sus. Ca personalitate a antrenorului – modest ca persoană, nu vorbăreţ, nu presă, nu scandal, nu vedetă, dar extrem de dibaci, ştie să scoată multe din (ori)ce jucători are.

Rapid?…. eeei… s-o lăsăm aşa, cu semn de întrebare.

Una peste alta, un final pe măsura unei etape… originale.

Publicitate

9 gânduri despre “Fiorentina României

  1. „Ce ocazie Bucur!! Măi, Gigele, dacă aşa faci şi la Euro…”
    Hmm… ceva imi spune ca atacantii pentru Euro vor fi Mutu, D. Niculae, Dica, Marica, vreun pustan (B Stancu ) iar al 6-lea (daca va fi , avand in vedere ca se convoaca mijlocasi in disperare dar jucam 4-3-3) se va alege dintre Bucur si Mazilu.
    Dar cine sunt eu sa fac selectia echipei nationale? :)

    Apreciază

  2. :)
    da, pai… exclamatia a venit spontan, ca am tot vazut ca pitsi il ia la lot. in plus, e goal-getter, na, e in carti, dar intr-adevar nu se stie deloc. mai vine si marius niculae tare din urma… sa vedem.

    imi place gigel, am doar asa un mic fior la gandul unui duel bucur-cannavaro… sau mai stii? poate le face tocmai atomicu o surpriza fundasilor consacrati care „traiesc din plasament”. ia, sa-l prinda pe gigel.

    Apreciază

  3. gigel nu uita, ne-ai promis victoria ! :D
    @ explorish: imagineaza-ti. meciul cu italia. duel. cannavaro. gigel. sut. bara . gol ( stiu n-are nicio logica :D )

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s