Dupa somn in jurul orei 11, m-am trezit ieri pe la 7 jumate. Incredibil, dar adevarat. La 8 si 10 eram in drum spre Flumserberg. Pe drum, mare anticipatie pentru ziua de snowboarding, ma bucuram de ziua care urma sa vie. Si ma gandeam – avantajele de a merge singur, de capu’ tau – pleci cand vrei, te intorci cand vrei, nu depinzi de nimeni, faci fix ce vrei. Buun, ajung, gasesc antepenultimul loc de parcare (astia vin cu noaptea in cap!!! era plin!!), ma duc la ghiseu, duc mana la buzunar… si imi dau seama ca am lasat portmoneul acasa.

Brusc, imi dau seama de dezavantajele mersului singur. Nu are cine sa te ajute, nu are cine sa-ti imprumute lovelele necesari telecabinei si echipamentului. Caci cu 7 paralutse, cate aveam in buzunar… of… daca opream sa iau benzina vizavi, cum voiam, as fi observat atunci… dar n-am oprit, mai aveam de 150km, am zis ca merge… a mers… la limita. Bine ca nu m-am dus pana la flims, cum imi trecuse prin cap!! nu mai aveam benzina de intors, nici bani sa cumpar… da.

si am facut cale intoarsa, luat portmoneul, luat si aparatul foto, pe care il uitasem, si inapoi. Am prins o juma de zi de snowboarding, tot a fost ceva. Zapada se topeste, e grea si umeda. Am cochetat cu partia rosie din prima… bine ca m-am abtinut totusi. Pentru ca bineinteles ca iar am uitat jumătate din ce reusisem data trecuta… pe prima coborare n-am indraznit nici o curba, abia in josul partiei… incalzirea, greu. Pana la urma a mers, si am mers si pe rosie de cateva ori.

Ajuns acasă, am scos Black Mamba (şşş… să nu mai spuneţi la nimeni că aşa o cheamă – păstrăm numele până găsesc altul mai bun, dacă găsesc) la o tură de pozat flori. Că acuş trece primăvara şi se ofileşte ploaia-de-aur şi pomii.

Poze aici:

http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf

Nu ştiu dacă mi se întâmplă numai mie, dar începe să îmi dea de gândit – de câte ori mă bucur de ceva un pic mai mult, imediat, dar IMEDIAT, se întâmplă ceva să compenseze. Chiar mă gândeam în maşină, cuprins de febra aşteptării – oare ce va fi de data asta, să compenseze? Ei, n-am aşteptat prea mult… şi nu e vorba de „self-fulfilling prophecy, pentru că portmoneul l-am uitat înainte să-mi pun întrebarea „oare ce ar putea să nu fie în regulă?”

Nu ştiu dacă tuturor li se întâmplă yingşiyangu ăsta cu „balanţa energiei pozitive şi negative în univers”, poate li se întâmplă, dar nu se văd ambele laturi totdeauna din afară. La mine e des de tot. Cine ştie, poate la bucurie devin neglijent, sădind astfel seminţele dezastrului. Poate nu toată lumea e neglijentă la bucurie…

M-am uita la un meci pe National TV (ultimele comentarii sportive aici), şi după ce s-a terminat, în timp ce scriu aceste, am dat pe mute. Ridicând ochii, văd pe cine – pe Dida Drăgan. Ceva emisiune cheezy, cu public şi diverşi interpreţi aşezaţi pe scaune, urmând probabil să cânte. Dida aştepta să „intre” cu vocea, şi se legăna, oarecum, în ritmul melodiei. Săraca… arăta dubios rău de tot, aşa pe muţeşte. Am descoperit că e distractiv să te uiţi la TV pe muţeşte, mai ales la emisiuni din astea interactive. Dat fiind că sonorul e oricum gargară, observi mult mai multe când e dat pe mut. Vezi cu alţi ochi. Încercaţi.