Oameni care au întâlnit scoţieni zic că faza cu zgîrcenia lor e balivernă.

Aşa o fi, dar la fotbal „pozitiv” au fost zgârciţi. Nu numai în finală, dar în toată campania. I-am văzut cu Werder, la Bremen, şi cu Fiorentina la Florenţa – au jucat la fel. Autobaza în poartă, tip Sorinaccio, doar cu (mult) mai multă vână faţă de alde Dacia Mioveni, şi tacklinguri artă-pură. Spectacol şi ăsta, într-un fel, dar… până când?

Fiorentina încercase cu centrări, pe principiul, culmea, britanic – „din 100 intră măcar una”. Nu le-a mers. Zeniţii au arătat simptome similare, dar au reuşit sa „pună mingea jos” mai des, şi aşa i-au (des)făcut.

Jos pălăria Advocaat, antrenor care-mi era deosebit de antipatic pe vremea când conducea naţionala Olandei spre mediocritate, dar şi-a spălat păcatele cu echipa asta frumoasă, construită „cu materialul clientului”.

Un cuvânt şi despre suporteri – atmosferă senzaţională, o plăcere. Cred că a „ridicat” meciul cu câteva grade calitative peste ce ar fi fost în condiţii „normale”, adică de la „bun” la „memorabil”. În paranteză, cred că locuitorii muncitorescului Manchester n-au văzut neam de neamul lor atâta aglomeraţie de nuri. Să profite, căci se va lăsa cu chef. Cum vor profita, probabil, o parte din ei şi la Moscova, peste o săptămână. Indiferent de rezultat.