Ottobeuren e un sat pierdut intre dealurile Bavariei. Jane l-a gasit pe un drum clasic „de ţară” bavarez, adică foarte îngust, dar asfaltat ca-n palmă, trecând uneori în culoare late de-o maşină printre casele oamenilor din diverse cătune. N-aş fi avut habar de el dacă nu era informaţia venită data trecută de la gazdele noastre generoase din München – şi ne-am oprit din nou să vedem mănăstirea. (se zice mănăstire sau mânăstire?). Pe dinafară e destul de impresionantă,
dar desigur revelaţia justificării drumului printre uitatele cătune te loveşte odată ce ai intrat. Te lasă paf, ca înălţime,
lăţime
şi detaliu.
…
Centrul vechi din Stein am Rhein e tot un fel de comoară arhitectonică ascunsă – sau, mă rog, eu nu auzisem de ea până să-mi spună N. anul trecut. Aşa că în drum spre casă ne-am oprit şi acolo, găsind orăşelul colorat şi însorit,
cu activitate turistică susţinută, pentru care oraşul pare exclusiv destinat.
Se pare că nu-i chiar aşa ascunsă, comoara.
Se zice si mănăstire si mânăstire. :)
O comoara ascunsa in Germania mi s-a parut Quedlinburg. Am batut o gramada de stradute pitoresti fara sa vad alte picioare de turist in afara celor ale insotitorului meu default. ;)
Acum daca ii arat blogul tau, risc sa nu mai vad alte tari ale lumii, ca el oricum ar vizita cam numai tara de la nord.
ApreciazăApreciază
e a doua oara cand imi exprim politicos (dar gandul meu e mai putin politicos) dezacordul cu insotitorul tau default.
asta de principiu. altfel, gasesc germania o tara foarte faina de vizitat, are multe de oferit. probabil nici n-ai vazut episodul despre wurzburg :).
ApreciazăApreciază