Daca tot eram deja la aeroport, am zis hai sa vedem si orasul. Nu stiam la ce sa ma astept – banuiam un oras modern, ca majoritatea oraselor nemtesti mari, distruse aproape de tot in al doilea razboi mondial. I-am zis lui Jane sa ma duca in centru, intr-o parcare. Zis si facut – si am iesit fix in Schillerplatz, aveam sa aflu, punct nodal al orasului. Era duminica, si piata de legume/fructe in jurul statuii lui Schiller.

Am luat-o la stanga, spre biserica impunatoare, s-a dovedit a fi principala din oras

Am vrut sa intru, dar deschidea abia la 10, cu ceva concert, si cum era 9 jumate, am luat-o mai departe pe strazi, cautand „centrul”. O domnisoara amabila de la o agentie de turism unde am intrat dezorientat m-a lamurit cum ca ma aflam chiar in centru, dupa colt fiind piata principala, cu coloana si cele 2 palate (cel nou e cel mare din poza, in dreapta se vede ca un turn rotund cu schele – ala e un fragment din cel vechi.

Am intrat intai in palatul vechi, care nu e cine stie ce pe dinafara, dar foarte meserias pe dinauntru, senzatie de hanul lui Manuc, dar mult mai spectaculos din cauza de marime si brizbrizuri arhitectonice,

in schimb fara copacii care dau o atmosfera placuta dincolo.

Intors in piata mare,

m-am jucat un pic cu niste poze acvatice

dupa care am luat-o inapoi spre Schillerplatz, unde se vedea frumos biserica printre flori.

Nu am luat flori din piata, ci cirese si piersici chinezesti, caci mi se facuse o pofta deosebita. Ochisem si o fantana arteziana chiar langa catedrala, perfecta pentru spalat

si savurat ciresele.

Si-am incalecat… adica, n-am incalecat nimic, am rugat-o frumos pe Jane sa ma duca la Hechingen, unde mi se daduse un pont de catre S&N, celebrele noastre gazde de la München, cum ca acolo se afla ceva interesant. Dar despre asta, in episodul urmator…