La Hechingen, cica surse de incredere din München, adica Dna S. & Dl. N, se afla o măre cetate a Hohenzollernilor, de care putina lume stie – celebra e cea de la Sigmaringen, dar asta e, cica „insider tip”. Hmm. Voiam sa mergem data trecuta la intoarcerea din München, dar n-a iesit pasentza, asa ca am zis – acum e momentul. Era din sud de Stuttgart, deci oarecum in drum.

Oarecum, ca Jane m-a dus pe cai destul de laturalnice, si aglomerate. Intr-un tarziu, insa, o-am zarit.

In varf de munte impadurit, parea desprinsa din povestile dintr-o carte groasa si albastra cu povesti germanice pe care am citit-o cand eram copil, si unde aparea un intunecat conte de Zollern. Uuu. (Mereu ii asociam numele cu „Zorn”, nu stiu de ce, care inseamna „mânie”.)

Ei bine, aveam sa aflu ca dealul cu pricina se numeste dealul Zollern, iar in varful lui

se afla mareata cetate, leaganul familiei de Hohenzollern-Sigmaringen.

Pe o carare ce-mi aduce aminte de cea care urca la Bran, acoperita de un tavan in diverse nuante de verde

am ajuns intr-un tarziu, transpirat, la poarta cetatii.

De la poarta in curtea principala se urca intai pe un drum spiralat pe langa un zid inalt

apoi se trece printr-un gang

prin ale carui ferestre se vad chestii din astea

si pac, curtea principala

cu tunul de rigoare, manuit, desigur, cu ostaseasca abilitate de un viteaz razboinic

Am facut turul ghidat, unde din pacate nu se pot face poze. Tseapa. Povestea cu cetatea, pe scurt: in secolul 11 a fost ridicata prima fortareata pe varful dealului Zollern – de aici a pornit familia Hohenzollern. In holul de intrare e tot arborele genealogic, in varf avand, intre altii, si Carol I, Ferdinand I, Carol II und Michael I von Rumänien ;). Interesant ca i-au scris Carol, cum le-au zis romanii, si nu Karl, cum i-au botezatara parintii. Asa. Dar cu mult inainte de ei, cetatea a fost daramata intr-un asediu al unui frate impotriva altui frate, in cearta pentru mostenire. Tipic. A fost apoi reconstruita, dar cu timpul (adica, cu sutele de ani) a intrat in ruina. A fost reconstruita in sec XIX la ordinul lui Friedrich al Nustiucatelea de Hohenz., ca un monument mai mult cu valoare de monument, „leaganul familiei”. Cetatea n-a fost locuita decat cateva luni de unul din printii lor, nu mai stiu care. Cam din aceeasi teapa cu Pelesul. Castelul e, de altfel, o combinatie de Peles cu Bran. Bran ca amplasare si stil oarecum mai sobru, Peles ca elemente arhitecturale si unele elemente de bogatie si lux.

Dupa tur, am intrat in „cazemate”, care a fost fain, ca am vazut piatra pe care e construit, plus niste ganguri micheteau.

Dupa iesirea din beci, am savurat o masa traditionala gourmet nemteasca – crrnat cu cartofi prajiti + apfelschoerle, si, cu o ultima privire inspre Svabia, carele se vedea frumos de sus,

dus am fost.