Am așteptat cu mare nerăbdare și curiozitate această zi. Trezirea e la 7:30, mai devreme ca de obicei, pentru că la 9 fără un sfert trebuie să fim gata de îmbarcare pentru prima croazieră. Vremea e înnorată la început în Golful Wilhelmina,

dar pare a se însenina

pe măsură ce se apropie ora îmbarcării. Ne luăm gecile, cizmele, șosetele, vestele antiscufundare și ne înghesuim la ieșire.

Trecem printr-o tavă cu soluție dezinfectantă – sunt reguli stricte, nici o sămânță ne-indigenă nu are voie să fie transportată în biosfera antarctică.

După ce toate rutinele au fost îndeplinite suntem gata să coborâm în zodiace și să ieșim ”în natură”!

Bărcile ”zodiac” au fost popularizate de Jacques-Yves Cousteau care le folosea pe al său Calypso, sunt gonflabile, foarte rezistente și foarte stabile. Când vezi cum stau oamenii pe ele ți se face frică, pare că se pot răsturna în orice clipă, dar cârmacii ne-au asigurat că sunt doar aparențe – dacă stai cuminte, rămâi în barcă și la valuri măricele – din fericire nu e cazul acum.

Am ezitat cu privire la aparatul fotografic de luat în barcă. Până la urmă am decis să iau aparatul mare într-un sac impermeabil ascuns la rândul lui în rucsacul impermeabil, iar aparatul mic rezistent la apă îl iau la mine. Spontan îmi vine ideea să îmi trec chinga peste încheietură și să las aparatul ”să cadă” în mănușa groasă cu un deget; are loc berechet. Astfel e ferit de apa de mare corozivă, îl țin și un pic ”la cald”, dar e la-ndemână pentru orice situație.

Iar situațiile apar cu duiumul. Jaclyn, cârmacea zodiacului, ne plimbă lin printre ghețari plutitori

sculptați spectaculos

în cele mai diverse forme.

Avem ocazia să vedem în practică celebra expresie a ”vârfului de aisberg”

care ascunde o masă mult mai mare sub apă.

Ne apropiem de mal, unde ochim două păsări skua (îmi aduc aminte de la lecția de ornitologie) care stau la plajă,

și, în sfârșit, primul pinguin văzut de-aproape!

Îl pozăm ce-l pozăm, dar evident sperăm că vom vedea mai mulți, așa că dăm să ne-ntoarcem. Prrrrprprprprrrprpr bff bff – motorul tușește de câteva ori și… se oprește.

Încremenim.

Jackie încearcă să rămână calmă, dar o simțim că e un pic în alertă – din fericire nu sunt valuri, dar suntem chiar lângă țărm, apa e mică, sunt stânci, barca e în derivă, probabil elicea s-a prins în ceva piatră. Cârmacea noastră cheamă o altă barcă prin radio – ”Rick, I think we have a problem here”.
Hotărăsc să nu fac poze, să nu mânii karma, așa că evenimentul nu e documentat. Toată lumea e calmă, mai mult curioasă cum vom ieși din asta decât speriată, dar nu ne e totuna.

În acest timp Ben, pinguinologul care e cu noi în barcă, îi spune să lase mânerul jos, ridicând elicea, apoi să apese pe niște butoane… prrrrrmbrrmbrmbrmbrm, pornește din nou cu un mic zvâc, chiar când se apropia cealaltă barcă.

”Uff, iată c-ați avut parte de aventură chiar la prima ieșire”, zâmbește Jaclyn după ce își cere scuze pentru incident. Cumva, nici nu era de așteptat altfel.