Vârful turlei bisericii

ar fi fost oricum cel mai nimerit loc de a mă întâlni cu maVericku’, şi coincidental chiar aşa s-a întâmplat.

După salutul şi haiul de rigoare, repede o poză,

şi, cum soarele apusese şi era frig, hai în jos.
Freiburgul în sine, tot frumos şi cochet cum îl lăsasem acu vreun an jumate,

cu acelaşi pârâiaş care străbate centrul într-un şanţ mic şi care mie îmi place tare cum dă el o notă „freş”.

D., prietena la care venise ma’Vericu’, avea de făcut nişte cumpărături pentru cină, în timp ce noi am dat o tură prin piaţa tradiţională de Crăciun,

după care am ajutat-o să care dealegurile acasă, şi a urmat o seară excepţională. Ar fi fost oricum, dat fiind că m-am întâlnit cu un prieten, iar mediul în care s-a produs a dat o notă şi mai deosebită evenimentului. D. e studentă la doctorat, şi şi-a invitat câţiva prieteni la o cină indiană, gătită „în casă”, cu materiale de la magazinul turcesc :).

În jurul mesei au fost reprezentanţi ai următoarelor (combi)naţii: germania de vest, germania de est, thailanda, indonezia, mexic, india, românia. La un moment dat, fetei din indonezia i s-a părut suprarealistă scena: în timp ce ea (din indonezia) vorbea nemţeşte cu un român, colega ei (din…Târgovişte) vorbea româneşte cu un indian :).

A fost o seară entuziasmantă, plină de veselie şi prietenie între popoare. Şi cu o mâncare indiană de-li-cioa-să.

Albumul complet dö poze, mai jos:

http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf