Însemnarea asta am scris-o mai demult, da’ n-am publicat-o. N-aveam de ce s-o leg. Acum o leg, oarecum indirect, de articolul ăsta al lui Takeda.

…

Motto: Eşti cu adevărat patriot când nu-ţi iubeşti ţara pentru că e perfectă, ci în ciuda micilor (sau marilor) ei imperfecţiuni.

Ce treabă are asta cu ciocolata africană? Păi, le-am adus colegilor o cutie. X. zice – „nu, multumesc, nu-mi trebuie acum. Şi, oricum, ca elveţiancă, n-ar trebui să mănânc altă ciocolată, din patriotism.” Râde.
„Ăsta nu-i patriotism”, zic, „asta-i atitudine tip SVP” (n.trad. partidul lor naţionalist, cel cu ciorile).
Râde (da’ parcă cu o ezitare).
Zic, „Patriotism e să mănânci şi alte ciocolăţi…”
„…dar să-ţi placă tot a ta mai mult”, zice, râzând din nou.
„Nu”, zic, „asta e tot atitudine tip SVP.”
Râde din nou, dar zice – „asta cam sună a jignire, să ştii.”

Nu apuc să mă disculp, că pleacă cu alte treburi. Mai bine, căci disculparea ar fi fost din politeţe. Să-ţi consideri ţara a priori mai bună doar pentru că e a ta mi se pare o prostie. Indiferent cât de bună e la făcut ciocolăţi. Asta-i din categoria „Carpaţii-s cei mai frumoşi munţi”, „românii-s cei mai deshteptzi, culţi şi atoateadaptivi”, etc. Ăsta nu-i patriotism, e, ca să folosesc un cuvânt care ar trebui cumva românizat, că prea tare se mulează pe naţia noastră – bullshit.

Patriotism nu e să-ţi consideri ţara cea mai bună, ci s-o iubeşti în ciuda faptului că ştii că nu e. Părerea mea.

Că patriotismul în sine e o prostie, şi că a dus la multe nenorociri, şi asta e părerea mea. Dar, exercitat în doze de bun-simţ, cred că poate fi frumos. Cine a fost la un campionat european sau mondial poa’ să confirme: