smbătă, 2 mai

De fiecare dată când porneam calculatorul, îmi zicea „fatal error, imminent hard drive failure. press f1 to continue.” Apăsam F1 şi mergea, dar se putea întâmpla oricând să mă „lase”. My hard was killing me softly, cum ar veni.
Povestindu-i asta lui L., zise – de ce nu iei un hard disk nou de la Steg computers? (Un fel de „depozitul de calculatoare”)
Păi, snt compatibile? nu tre’ neapărat de la producător?
Nu.
Boon. Azi a fost ziua aleasă pentru operaţiune. Mă duc la ăia, stau la rând, mă trimite în spate „la tehnic”. Mirat, mă duc. Îi spun domnului de la reparaţii care-i păsul, îi arăt calculatorul pe care-l luasem cu mine, zice – avem harduri de 80 de GB, costa 80 de franci dacă nu lucrăm nimic la el. Ok, zic. Se uită în sistem, zice „a, n-avem de 80 de giga pe stoc, doar de 120, dar nu stiu daca se potrivesc.” „hmm…” aduce totusi unul, zice, să vedem. desface hardul, il pune pe ala nou, verifică dacă merge, merge, bios-ul îl recunoaşte, buun. plata – 164 de franci.
POFTIM?!? păi aţi zis 80.
Păi, da, 80 hardul, şi 80 lucrul.
Ce lucru?!?
Ca l-am instalat.
Nu se poate – păi aţi zis că costă 80 de franci.
Şi 80 de franci lucrul, am zis de 2 ori.
N-am auzit! dacă auzeam cat costa, nu vă lăsam să desfaceţi, făceam singur!
domle, am zis, asa e la noi.
nu se poate.
ba se poate.
Spumeg. În acelaşi timp mă chinuie gândul „mă, o fi zis, şi n-ai auzit!” pentru că am acest obicei, să nu fiu atent. dar N-AM AUZIT! că dacă auzeam, aş fi tresărit, mi s-ar fi părut grotesc, aş fi ţinut minte! ştiu doar că a zis „80 dacă nu facem nimic,”, dar apoi a zis că nu ştie dacă se potriveşte, am crezut că verificatul nu face parte din „lucru”. Never assume…
Negru de furie, scot cardul.
„nu merge cu card de credit la noi.”
„dar cu ce merge la voi?” dau în clocot. continui să mormăi, parcă în transă, „dar n-am auzit, nu se poate aşa ceva”, în sinea mea disperat că o fi zis omul şi eu chiar nu am auzit.
la un moment dat face un gest nervos şi zice – „data viitoare să caşti urechile la ce zice lumea. îţi fac un discount azi, da’ asta nu-i treabă, noi nu stăm pe gratis aici.”
nici asta nu mi s-a părut în regulă, dar pana la urma am plătit. 40 de franci. n-am ştiut ce altceva să fac – era cuvântul meu contra cuvântului lui, şi de al meu nu eram foarte sigur. nu eşti sigur, plăteşti… să fie învăţătură de minte. auzi, 80 de franci în 5 minute… incredibil. de nervi am şi uitat să întreb dacă mai au şi nişte RAM, voiam să mai pun, dar am plecat intempestiv.

(Paranteză… abia după 3 zile (!) m-am gândit că, dacă aş fi fost mai „vânos”, mai cu „self-awareness” şi „self-confidence”, să fi fost convins că ce am auzit sau n-am auzit e adevărat şi punct, sau să nu conteze, aş fi putut să mă uit în ochii lui şi să zic „domle, n-ai zis nimic, pentru că eu n-am auzit. nu plătesc nimic. dacă nu-ţi convine, vreau să vorbesc cu şefu’.” la urma urmei „clientul nostru, stăpânul nostru”, nu aşa era?
ei, dar n-am avut această vână, n-am făcut decât să mă „scandalizez româneşte”, fără noimă, fără a fi constructiv, fără a propune o soluţie, fie ea şi radicală. De ţinut minte pentru data aviatoare. Oare prezenţa de spirit se poate „educa”?)

(paranteză 2 – L. a zis că omul ar fi trebuit să ştie dacă hardul e compatibil, că de-aia e pus acolo, să ştie chestiile astea. mda.)

Ca să iau RAM a trebuit să merg în altă parte a oraşului, unde m-am rătăcit; până la urmă am ajuns, şi am luat. Abia aşteptam să ajung acasă, să instalez tot.
aici, altă hibă. cu calculatorul, acum 5 ani, venise un cd cu windows xp home. dar eu voiam professional. aveam un cd primit la scoala, de-i făcusem upgrade moka, dar l-am perdut. făcusem un cd bootabil în DOS, dar nu merge, sau nu stiu eu sa-l folosesc, cred ca am pus ceva setari aiurea. shit. mai aveam un cd cu o versiune crackuita de XP Pro primita de la A. – am vrut sa-l instalez cu serialul meu original, sa vedem daca merge. Dar serialul, unde e? pe hardul vechi. care era în rucsac. Există, a propos pentru cei interesaţi, acest progrămel numit Key Finder care găseşte toate serialurile de pe hard. Mi-aduceam aminte că l-am folosit o dată, şi am recuperat cheia de windows, o-am salvat într-un .txt, dar – unde l-oi fi pus? Probabil pe hardul respectiv. Aşa că apucă-te şi demontează montarea care a costat 40 de lei, pune hardu vechi la loc, încearcă să porneşti – nu merge. mai încearcă o dată – nu merge. apoi adu-ţi aminte că ai făcut un backup complet pe hardul extern, caută acolo şi… găseşte fişierul. uf.

boon. am incercat aşadar sa instalez versiunea lui A. cu serialul meu, dar, desigur, n-a vrut. aşa că am instalat versiunea piratata… şi a venit o idee. să instalez versiunea bună peste. dat fiind că acum aveam sistem de operare, vedeam ce e pe CDul vechi, si am putut sa-i dau „setup”. a mers. a instalat versiunea bună, ştergând-o pe cea piratată. n-a mai formatat hardul, ceea ce eu aş fi preferat, şi un pic mă nelinişteşte, dar asta e, să vedem dacă face figuri.

deocamdată merge… dar avira mi-a găsit un ceva malware, deşi singurul site pe care am fost a fost microsoft.com!! nu înţeleg… aşa că am descărcat versiunea trial de la kaspersky şi acum i-am dat scan. „acum” e 4 dimineaţa. timp de luat o pauză de somn. se pare că, faci ce faci, şi tot o zi întreagă durează instalatul windowsului… mai ales că am versiune din 2001… până s-a descărcat service pack 2… şi 3… ohoho.
linux cică durează 20 de minute. să-l vedem pe xubuntu mâine, e în plan.

p.s. am instalat xubuntu, a durat mai mult de 20 de minute până m-am documentat cum e cu partiţiile, dar a mers, toate bune şi frumoase… până a îngheţat la un update. grrrr. l-am stins, când l-am repornit nu mai merge firefoxul. of of, măi măi. deseară dacă ajung la timp acasă îl reinstalez, de ciudă. odiseea continuă, dar măcar învăţăm ceva.