Drumul de la Montreux ne-a dus la Martigny, care nu se distinge prin mare lucru ca oraş, dar ca poziţionare

pe valea Rhonului

Noi am continuat pe drumul cu vii pe care veniserăm

şi nu după mult timp am ajuns la Chamonix. Repede cazarea, şi – ce facem? E 6 dupămasa, încă lumină… „se poate ajunge la gheţarul care se vede pe deal?” întrebăm la recepţie. „Da. mergeţi cu maşina până la cabană, după care e puţin pe jos.”

Perfect. Pornim.

Gheţarul m-a impresionat. Mai văzusem, de sus de pe munte, dar niciodată aşa de-aproape, şi mai ales „la vărsare”.

Gheţarul e aproape dus, sufocat de încălzirea globală. Probabil nu demult acoperea toată valea asta,

dar acum e atât de departe încât de la cabană nu se mai vede, au trebuit să mute punctul de observaţie ca să-l vezi cât de cât mai de aproape.

Din păcate (sau, vorba lui A., poate din fericire) ne-am uitat bocancii la hotel, astfel încât nu ne-am aventurat dincolo de tăbliţa „attention, danger, drum neamenajat”.

Aşa că ne-am întors, la timp pentru a prinde seara în oraş,

care nu e cine ştie ce,

dar priveliştea cu munţii ăia înzăpeziţi din spate îi dă alt aer. Un fel de Zermatt, aşa.

Ce munţi or fi ăştia? Care din ei o fi Mont Blanc? Eu îmi aduc aminte că are un vârf teşit, ăsta s-ar „califica”,

dar parcă cel din stânga e mai înalt.

Cine ştie, or fi un lanţ de munţi dinaintea lui, şi nu se vede. Hai să mâncăm. Nişte mâncare specific savoyardă, căci suntem în Haute Savoye, bună, la un restaurant turistic, dar bun şi eficient.

Şi cu asta, basta. Bonne nuit.