Chiar n-aveam idee cum poate fi la Metz. D. a zis că cică au o catedrală spectaculoasă, parcă auzisem vaaaaag de ceva de genu’ ăsta, aşa că hotărârea s-a cimentat: în drum spre casă, pauză la Metz. I-am zis lu’ Jane – „Jane, du-mă în parcarea de la Catedrală.” Zis şi făcut, iar când am ieşit, m-am bucurat c-am oprit:

Deci, este rupătoare, gotica.

Ca de fiecare dată, mă întreb: „mă, cum or fi construit ăia ATUNCI aşa ceva?” Şi tot eu răspund: muncă, migală, piatră peste piatră.

Şi înăuntru e impresionantă, din aia cu tavanul până la cer, să te simţi micmicmic.

Cum căscam eu ochii la ogive, numa’-ncepe popa la microfon, că chers amis, mulţumim c-aţi venit la concert. Hopa! Am şest dar pe un scaun şi am ascultat primele 2 piese dintr-un concert coral, care vă daţi seama cum suna în hala aceea. Fuoarte fain.

N-am stat la tot concertul, că mai aveam cale lungă să-mi ajungă, am dat doar o tură „de puls” prin oraşul vechi, cu case aliniate frumos şi monocromatic,

râul Moselle cu poduri în dotare, mai de piatră,

mai de lemn,

mai cu ditai templul la capăt (temple neuf îi zice, n-am intrat)

iar străduţe aliniate (poate s-a observat că am o faiblesse pentru imagini de genu’ ăsta),

piaţete relaxate franţuzeşte,

şi la urmă, din nou, catedrala, care NU a încăput într-o poză (am avut doar camera mică funcţională, n-are deschiderea aşa mare),

şi de fapt nici în mai multe poze, cu autosticiu.

Am lăsat-o şi-am plecat.