Cota azură (1) – Can-Cannes

Etapa următoare a Micii Bucle a început a doua zi dimineaţă pe la 9. Aveam parcarea asigurată până la 10 dimineaţa, aşa că la 9 eram pe plajă (nu ştiu dacă mi s-a întâmplat vreodată pe litoralul românesc o aşa matineală, da’ mă bucur c-am reuşit să mă urnesc, motivat şi de coasta întreagă pe care voiam s-o bat în ziua respectivă).

Era musai de făcut o baie, şi am preferat să lichidez acest aspect de dimineaţă, din mai multe motive – soare mai blând, grijă de scăpat şi lume mai puţină pe plajă. Într-adevăr, la 9 era loc berechet. Şi de parcare, şi de plajă peste stradă. Aici o panoramă la 180 de grade, imaginaţi trotuarul din stânga şi dreapta unul în continuarea celuilalt (ca la toate pozele, click pe poza pentru marire, esc pentru revenire).

Întrebasem dimineaţă dacă pot face plajă în dreptul hotelului, mi-a zis că nu, acolo snt plăji private (hotelul nu era la mare, dar nici departe), şi că plajele pentru amărăşteni şi români snt în capătul celălalt al canului. Mdea. M-am dus aşadar cu maşina până dincolo, noroc c-am găsit parcare convenabilă chiar pe marginea drumului paralel cu plaja. Pe care era destul de puţină lume, „respirabil”,

aşa că am făcut baia prompt – apa cam rrrece, ca pe la noi, doar că mai curată şi o idee mai …turcoaz. În rest, impresia destul de asemănătoare cu litoralul românesc, stradă cu maşini, trotuar, plajă, scubidubidu.

La ora respectivă erau puţine sirene,

dar când să ies din apă am văzut o domnişoară topless chiar în dreptul meu. Motivat, am făcut 2 mişcări de „fluture” – fix 2, pentru că la a treia aproape să mă scufund. Aici mi s-a confirmat decizia de acu câteva sătpămâni de a nu traversa lacul înot – probabil m-aş fi înecat după prima sută de metri, sau m-aş fi agăţat penibil şi disperat de vreun coînotător/oare, trăgându-l/o la fund.

Când am ieşit din apă am văzut cum copila (probabil de liceu) era însoţită de mamă, care se pregătea de asemenea de topless, aşa că am plecat privirea şi am plecat repede, observând cu coada ochiului nişte bunici topless mai încolo, ceea ce a grăbit finalul episodului „plajă”. Cu totul a durat o oră, fix până aveam parcare, aşa că m-am suit în maşina ciclopică şi am luat-o înapoi pe malul mării către oraş, intrând în prima parcare subterană din cale, chiar lângă port.

Am ieşit din străfunduri în piaţa asta, sau ce-o fi fost, un loc mare şi liber,

de unde se vedea frumos cum în dreapta era oraşul vechi cu bărci,

în faţă bărci,

în stânga bărci.

Să te tot dai. Vii frumos cu motocicleta în port, parchezi, te sui în barcă, ieşi pe mare. Trai neneacă.

Am ales să purced întâi spre oraşul vechi,

reflectat haios în geamuri de barcă,

dar n-am intrat, ci am luat-o spre extremitatea portului, să văd panoramica puţin. Acolo era marginea plăjii unde fusesem şi eu, şi am remarcat pentru prima dată cum, privită dintr-un anumit unghi (nu frontal), apa chiar are o culoare turcoaz deosebită. Foarte interesant, cu pete de albastru închis – probabil zone mai adânci.

După un lung şir de poze, între care cele care au compus panoramica de mai sus (merită un clic pe poză), am purces fără zăbavă pe lângă o insulă de palmieri înalţi, foarte înalţi,

în sus spre oraşul vechi. Căci trebuia văzut totul de sus. Şi în dreapta,

şi mai ales în stânga.

Acolo e ţinta următoare, oraşul de jos,

şi dat fiind că se făcuse deja 11 şi 10,

n-am rămas prea mult sus, ci am coborât şi am luat-o pe străduţe spre oraşul de jos. Una din străduţe mi-a plăcut, avea expuse tablouri din loc în loc, aparent la întâmplare – abia la sfârşit am văzut semnul cu EXPO.

La hotel îmi dăduseră un pliant cu „turul pe jos” al oraşului, pe care l-am urmat destul de îndeaproape.
Oraşul e şarmant, cu străzi înguste în toate direcţiile,

siluete longiline potrivite cu arhitectura

şi oameni cu pisici imense în spinare (!).

Rue Meynadier e strada pietonală cea mai pitorească şi aglomerată,

în contrast cu mai eleganta Rue d’Antibes,

strada de shopping, măi dragă. Mie mi-au plăcut obloanele.

De aici am virat-o spre Boulevard de la Croisette, adică pe strada paralelă cu plaja, cu ţinta hotel Carlton, care cică e o clădire celebră în Cannes.

Da, e fromos.

Cum îi făceam poză la detalii,

n-am fost atent şi numa’ hop, văd că ieşise cineva la geam. Şi nu orice geam, ci cel de la „penthouse”.

Deci domnu’ ăsta locuia probabil într-unul din cele mai luxoase apartamente de hotel din lume, care este. Fix în buricul Carltonului din Cannes. Iaaan să-l vedem mai de-aproape, cu ochi de paparazzo.

Era Arpad Paszkany de la CFR Cluj. Sau Adrian Mititelu?

Cu curiozitatea morbidă satisfăcută, mi-am îndreptat atenţia fix în direcţia cealaltă, spre plajă. Şi am văzut ceva ciudat. N-am văzut plaja. Celebrele plaje private de la Ritz, lux de lux de lux, dom’le, nici n-ai unde să te întinzi în nisip! Că e umbrele

şi şezlongi

peste tot, de n-ai loc să arunci un ac!

De plajă nu mai vorbesc – de unde, dacă nu intră soarele? Şi pe unde să şi intre?!

Deci n-aaam văzut aşa ceva. Toată plaja e practic blocată de un rând de restaurante, urmat de un rând de umbrele, urmat de… apă.

Acuma, nu că-s acri strugurii, da’ io m-am bucurat că n-am făcut plajă aici,

ci la nisipul „tradiţional”, din care e şi aici doar pe un colţeşor.

O kestie interesantă snt aceste plăji suspendate

cu saltele

sau şezloange.

Tot în zonă am văzut şi ultimul răcnet în materie de distracţie pe plajă. Un fel de „banană” de la noi, mutantă, zburătăcitoare

şi uneori atât de înclinată că mi s-a înclinat şi poza.

Probabil snt deja şi pe la Mamaia; dacă nu, e o idee.

Mi-am continuat întoarcerea de-a lungul plajei, văzută din spate

şi din faţă

până la palatul congreselor parcă-i zice, „teatrul de vară din Mamaia” al lor, unde se ţine festivalul de film. Clădirea e chiar pe malul mării

N-am intrat, i-am dat o tură şi-am luat-o pe lângă iahturi,

cu privire la oraşul vechi,

un decor aşa cum scrie pe hotelul ăla.

Era deja amiază, CALD, foame, sete, aşa că am luat-o din nou pe strada îngustă, unde ochisem nişte tarte cu roşii foarte apetisante, dar am zis întâi vizitarea, şi-apoi mâncarea. M-am întors şi, surprinzător, am găsit bulanjeria în cauză. Plăcintele arătau mai bine ca-n poza asta

dar la gust… bunicele, nu zic, dar nu fantastice. Le-am asortat însă o plăcintă cu vişine de la un specialist de lângă, delişioasă.
Ultima kestie interesantă zărită înainte să mă afund în parcarea de la promenadă

a fost această clădire pictată.

Am luat deliberat hotărârea să petrec mai mult timp la Cannes. Am zis – într-unul din locuri trebuie stat mai mult, respirat un pic aerul cotei azurului mai pe îndelete. Apoi putem reveni la stilul japonez click and run, până seara, când din nou răgaz. A fost o alegere bună, mi-a plăcut la Can-Cannes. Now, click and run.

Anunțuri

8 gânduri despre “Cota azură (1) – Can-Cannes

  1. bestiala poza cu mitzicul!!! ai mei stau la pupacit si la hirjoneala, dar cind le-am propus asa o plimbare, s-au uitat direct in ochii mei si mi-au zis ca nu e negociabil:-)))

    Apreciază

  2. Carevasazica tu imi esti din astia discriminatorii. Cu limita de varsta la dezbracat, ai? Las’ ca-ti creste ea burta atarnanda peste slipi! Mai cativa ani! :lol:

    Stii, semeni cu colegul. Si el pozeaza fetele de pe plaja si le face apoi faimoase. ;)

    Apreciază

  3. imi pare cu regret despre impresia lasata; nu snt descriminatoriu, dimpotriva, snt adeptul unei lumi libere, ceea ce include si posibilitatea mea de a alege showurile la care sa fiu spectator :). cat despre burta, a crescut deja.
    si a propos de slipi, mi-am adus aminte de un prieten plecat „afara” care intors in tara umbla numai in pantaloni scurti de baie, din aia gen bermude, uitandu-se stramb la noi astialalti care eram in slipi. i-am zis ce faci buey pe pudicu, ce-i cu bermudele alea (era singuru de pe plaja). acum uitandu-ma la fraţujii cu burţile peste slipi, am facut brrrr, şi l-am înţeles.

    Apreciază

  4. Au! :lol:
    Adica bietele femei s-au dezbracat nu din obisnuinta sau pentru un bronz uniform, ci ca sa amuze spectatorii de pe plaja? Oare si tu tot de-aia scoti burta la vedere? ;)

    Bermudele alea le gasesc hidoase. Ascund frumusetea unui trup de barbat bine. :roll:
    Nu ca ma uit dupa barbati pe plaja, sunt o admiratoare a frumosului de amorul artei. Sa exemplific. Cum ar fi aratat David sculptat in bermude? Eeeee? :mrgreen:

    Sorry pentru portmoneu. :(

    Apreciază

  5. 1. exista showuri involuntare, cu spectatori involuntari.
    2. sa inteleg ca pentru tine frumusetea unui barbat sta in… chiloti? interesant insight. no further comment :P.
    3. dupa mine, david ar fi fost o sculptura la fel de fenomenala si daca il facea in bermude. si ar fi aratat si nostim :).
    4. thanks. sper sa-mi iasa adeverinta de la politie la timp ca sa-mi pot recupera carnetu’.

    Apreciază

  6. 1. Important e sa nu uitam ca suntem si spectatori si actori simultan. ;)
    2. Interesanta deductie. :lol: Barbatii. Pffff! :p Ideea ce-o avusesem in minte o gasesti la punctul tau 3, la care ma mut si eu in paralel. David nu-i supposed sa fie funny. :D Si asta-i catchul. Bermudele ar distrage atentia. Apropo de asta, niste colegi de-ai mei au facut un program (derivat dintr-unul pentru spitale) ce poate fi incercat la muzeul nostru de it. Ars electronica. Un device care urmareste ce priveste incercatorul. Si raii de ei, au pus poza unei tipe. Bust. Pe ecran apare si traiectoria privirii, adica cel testat poate incerca sa se autocenzureze. Numai ca exista puncte de distragere ce nu pot fi evitate. Ochii, de exemplu. :D Asa si cu bermudele pe care le-ar purta David.
    4. Tin pumnii.
    5. Tare-mi plac discutiile cu tine, de la tine, propuse de tine. :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s