La propunerea lui N., duminică am dat o tură pe la nişte obiective arhitectonice din zonă. Primul pe listă, castelul de la Criş, care mai nou e proprietate privată, nu mai poţi să te apropii. Da’ de renovat, nu-l renovează. De ciudă nici n-am făcut vreo poză.

Am mers mai departe la Mălâncrav, un sat pierdut printre dealurile Târnavelor, posesor însă de biserică săsească fortificată, veche de 706 ani şi recent renovată,

în care era slujbă când am ajuns. Am zis până se termină dăm o tură şi pe la conacul prinţului Charles, care era chiar după colţ (conacul, nu prinţul),

fain renovat, reşedinţa familiei Apafi, or smthn. Ce fază, totuşi, febleţea asta a lui Ciarls pentru meleagurile aceste, cică a făcut şi mustărie bio, îi place să vină aici.

Ne-am întors la biserică,

şi o tanti care aştepta afară cu un grup de copii ne-a zis că putem să intrăm, dacă facem linişte. Uşa era deschisă, am intrat. Popa chiar ieşea, şi am văzut o scenă care m-a impresionat. S-a oprit la uşă şi i-a salutat pe toţi cei care ieşeau. Se cunoşteau desigur, o mână de oameni, 90% bătrâni, ieşind încet, demni, ultimii mohicani, mi-au adus aminte de plăieşii de la Cetatea Neamţului, iar acum mă gândesc şi la articolul cu saşii. Am trăit o frântură de istorie pe cale de dispariţie, pe viu.

Trezirea la realitate a fost dură, performată de o doamnă care părea îngrijitoare, care pe un ton ridicat şi plin de reproş ne-a boscorodit că am intrat înainte să se termine slujba. Că nu e voie, că la noi aşa e, ar trebui să ştiţi. De unde să ştim, cucoană, dacă nu scrie nicăieri, iar uşa e deschisă? În toate bisericile din lume se poate intra, de unde să visăm că „la voi” e interzis? Întâi n-am zis nimic, nici ceilalţi turişti care intraseră, până când nişte bucureşteni (;)) n-au mai rezistat şi i-au dat o replică, moderată însă. Le-am ţinut isonul şi le-am dat dreptate. Nu suport agresivitatea, iar importanţa pe care şi-o dădea madam depăşea cu mult gravitatea evenimentului.

Biserica e renovată parţial şi înăuntru, nu ştiu ce o să facă cu fresca din stânga, una din cele mai bine păstrate din Transilvania.

Şi gata, am plecat mai departe, spre Biertan.