31 Decembrie 2009

După micul dejun am plecat să găsim maşină să ne ducă la următoarea destinaţie, Cayo Coco. Vorbisem cu gazda decuseară şi dimineaţa încercase să „aranjeze” o maşină, dar n-a găsit. Nu sună bine.
Mergem la autogara Viazul, unde A. găsise ieri un taximetrist care se oferise să ne ducă la Cayo Coco pentru 160 cuci, 3 persoane. Acum sntem 5, da’ orişicât.

Nu-l mai găsim.

Întrebăm şi ajungem la un birou, cum snt birourile din autogări şi la noi. Acolo, surpriză – un domn care vorbeşte engleză. Dă un telefon şi face rost de un microbuz care să ne ducă de-a latul insulei până la Cayo Coco. Cale de vreo 3 ore jumate, ne costă 234 de cuci. Interesant că se taxează „de persoană” – dacă sunt mai multe persoane costă proporţional mai mult, nu marginal.

Drumul îmi aduce aminte foarte mult de casă, cu excepţia palmierilor. Peisajul, cam ca prin Moldova, cu dealuri şi munţi în depărtare. Asfaltul e neregulat şi cu hopuri. Sate înşirate pe marginea drumului, cu case mici, mulţi oameni pe stradă, mulţi biciclişti, căruţe şi călăreţi. Oi, vaci şi găini. Ca acasă. Imagini mai jos: