Cuba Scuba

1 ianuarie e de obicei ziua din care ţin minte cel mai puţin. Programul tradiţional de când mă ştiu e „trezit târziu, eventual prins concertul de anul nou de la Viena, mâncat zdravăn, lâncezit la televizor la un film sau „dacă doriţi să revedeţi”. Asta dacă-s acasă, dacă snt în deplasare tot lâncezit, dar nu la televizor.

De data asta însă nestând până târziu în seara de revelion, ne-am propus activităţi pentru prima zi. A. voia să încerce o scufundare, iar eu voiam să văd cu ce se mănâncă. Aşa că la 11 m-am înfiinţat la baraca de scufundări de pe plajă. Simplu – cursul introductiv în piscină + scufundare în apă puţin adâncă (există cuvânt pentru apă „neadâncă” în română? „Shallow water”), 70 de cuci. De la A. am înţeles că e rezonabil. Aşa că, din ciclul „o dată în viaţă”, deşi cu ceva emoţii, m-am înrolat la lecţia de scuba diving.

Instructorul se numeşte Ivan şi e un cubanez blond din Camagüey (ăsta e un oraş mai în jos spre şentru). Ştiam de la Ivan Pedroso că a fost o vreme când numele ruseşti erau la modă – probabil acest Ivan e din aceeaşi generaţie. Ştie bine engleză – nu l-am întrebat unde a învăţat. Nici colegii mei de curs – doi canadieni mai în vârstă din Toronto, asupra cărora voi reveni.

Treaba cu scufundarea. Capeţi un costum din ăla negru mulat, să nu-ţi fie frig, apoi o bucată vestă cu multe chestii pe ea, între care la loc de cinste tubul de oxigen în spinare.

Mai multe lucruri îmi dădeau emoţii – una, că tre’ să respiri pe gură, din acel tub. Nu mi se pare confortabil, şi dacă-l scap? A doua, că-mi intră apă în mască – nu pot deschide ochii în apă. A treia şi cea mai importantă, că urechile îmi vor reacţiona rău la diferenţa de presiune – în avion o fac.

Astfel am intrat în piscină. Am pus masca şi tubul, şi… respiraţia a funcţionat. Tot mai aveam emoţii că o să uit, să încerc să respir pe nas din obişnuinţă, să nu pot şi să mă panichez, dar până una alta – cu atenţie conştientă, merge. Aşa că am fost gata să mă scufund în bazin.

După prima scufundare (de fapt, lăsare pe genunchi, că bazinul e adânc de un metru şi-un pic), Ivan ne-a învăţat cele 3 lucruri esenţiale: să egalizăm presiunea în urechi (sufli gu gura închisă ţinându-te de nas – când ai tubul tre’ să-l obturezi cu limba), să ne golim masca de apă, sub apă (apeşi pe ea în dreptul frunţii şi sufli tare pe nas, uitându-te în sus), şi atingerea greutăţii optime („neutral buoyancy” – portanţă?) sub apă, prin umflarea câte un pic a vestei. Dacă primele două mi-au ieşit, asta cu buoyancy n-a vrut nicicum. Ori mă ridicam prea sus, ori dădeam cu burta de fund. Ceilalţi păreau a se descurca mai bine, doar canadianul se mai răsucea din când în când în apă, nu tocmai voluntar. Ivan ne-a lăsat să exersăm, care a fost bine. După vreo jumătate de oră m-am mai relaxat în apă. Am observat că nu-mi ţin respiraţia, ceea ce e bine – respiraţia calmă şi regulată e esenţială – şi am început chiar să reglez adâncimea din respiraţie. Doar că nu puteam ţine adâncimea constantă prea bine.

„Veţi inhala în disperare”, ne-a zis A., care are certificat de scufundac avansat, obţinut prin tailănzi, australii şi fiji pe unde a colindat. N-a fost chiar în disperare (din fericire am descoperit că n-aveam tendinţa să ţin aerul în piept, greşeală frecventă şi neindicată), dar un pic stresat am fost, să nu fac vreo prostie sub apă. Ne-am scufundat sărind de pe barcă

cu vestele umflate, am reglat măştile, şi bldbc. Ivan mi-a reglat vesta cu aer, că eu nu m-am priceput, şi am început să înotăm, cu snorkeliatorii deasupra. A fost fain, ca-n acvariu. Peştii treceau nestingheriţi prin faţa nasului, aproape, uitându-se nepăsători cu un ochi la mine. I-am văzut pe aproape toţi din „finding Nemo”, dar fără Nemo.

45 de minute, la 3m adâncime, şi se cheamă că am absolvit prima etapă a cursului de scufundaci.

Apoi, după realimentare (scufundatul face foame) m-am întors pe plajă

pentru o dupăamiază de recuperare.

Anunțuri

7 gânduri despre “Cuba Scuba

  1. tare! eu de cate ori am fost in locatii d-astea eczotice am fugit ca de tamaie de scufundari…recunsoc ca mi-e cam teama…asa preconceput…nu de alta dar si la snorkeling m-am cam panicat cand au venit la mine tone de pesti curiosi sa ma „vada” si sa ma atinga usor…nu ti-a fost nici un pic teama/claustrofobie?

    Apreciază

  2. claustrofobie nu, mi-era doar frica sa nu fac vreo prostie gen respirat pe nas in log de gura, intrat apa si panicat. dar am observat ca tubul ala sta destul de stabil in gura, si snt niste smekerii pe care poti sa le faci cu respiratia, sa scoti apa de unde simti ca nu tre’ sa intre :). iar daca eu pot… nu e greu :).

    Apreciază

  3. Bravo, draguta, sunt mindra de tine :-) hai ca nu e asa de greu pina la urma, nu? si oricum, chiar merita din plin efortul. Dc vrei un sfat de la cunoscatori :-) du-te in Egipt (Marea Rosie) sa incerci / inveti scuba diving, merita din plin. Plus ca e si eftin si aproape, doua mari avantaje in capitalismul din jur….

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s