Soirée classique cu Mihaela Ursuleasa

Clubul Kaufleuten nu e numai un loc cu ştaif unde merg copii de 16 ani ca să danseze haus şi să consume substanţe interzise, ci are şi o cochetă sală de concerte în care se organizează diverse serate, cu diverse grade de sofisticare. Aşa am văzut într-un ziar anunţul „soirée classique” cu Mihaela Ursuleasa.

Şi-am zis „prezent”.

IMG_0005.JPG

Eheeeeeei, Mihaela Ursuleasa! O mai ţineţi minte, fetiţa de 6 ani care cânta la pian cu orchestra Radio dirijată de Iosif Conta? Ei bine, copilul-minune a ajuns… evident, pianistă, dar povestea ei e „de film”.

Profesoare ei o punea să studieze între 8 şi 12 ore pe zi. Zicea „fă 4 ore asta”. Apoi venea, zicea „nu-i bine, fă aşa şi aşa. Mai bagă 4 ore.” Şi pleca.

La 12 ani, după 6 ani de concerte multe şi epuizante pentru copil, erau la Roma, la un concert organizat de Accademia di Romania, şi un prieten italian a fost foarte entuziasmat. Profesoara severă i-a zis „dacă eşti aşa entuziasmat, fă-ne rost de o întrevedere cu un nume mare. Claudio Abbado.” Italianul a zis „bine”. S-a dus la Viena, a zis „vreau să vorbesc cu dl. Abbado.”
I s-a râs în nas.
S-a dus să-l aştepte de la o repetiţie, i-a zis „sunt cutare, e o copilă pe care trebuie neapărat s-o vezi”. „Nici vorbă, nu ascult copii, vezi-ţi de treabă”, a zis Abbado. Italianul nu şi nu, e musai s-o vezi. Abbado (sicilian), nu. Dar prietenul nostru nu s-a lăsat. S-au privit în ochi la un moment dat, şi italianul a ştiut – cine lasă primul ochii-n jos, a pierdut. Şi s-a holbat la Abbado până când ăsta, enervat, a zis „va bene!”. A văzut-o pe Mihaela, şi i-a zis mamei ei că dacă vrea să facă treabă, trebuie să se oprească cu programul inuman, şi să facă şcoală de muzică normală. Şi aşa a făcut, la Viena, unde trăieşte şi azi.

A scos primul CD, pe care l-a promovat şi cu acest concert, abia acum, fiind adepta muzicii live. Dar s-a hotărât să scoată totuşi un CD, „să rămână ceva”. Nu are un stil pe care să se axeze, ca mulţi muzicieni, ci îi plac din toate, şi se distrează împreună cu prietenele ei Sol Gabetta (violoncelistă) şi Patricia Kopakovskaia (vioristă), cu care mai improvizează printre partide de… gătit. Şi celelalte două interprete au fost la „soirée classique”, Mihaela încheind „triada”.

Toate acestea le-am aflat chiar de la ea, la interviul dat după concert. Au fost şi C. şi L., iar L., întrebat ca „neutru” ce părere are, a zis că la început i s-a părut sfioasă, doar a venit şi a cântat, fără un cuvânt. Dar apoi… şi-a dat drumul la interviu, creînd exact impresia contrară. E dezinvoltă, debordează de energie şi umor, a vorbit într-una şi a făcut atât moderatoarea, cât şi spectatorii, să râdă din toată inima.

A cântat o piesă de Schumann, apoi un dans românesc de Bela Bartok (!), şi apoi Toccata de Paul Constantinescu. Ca introducere la toccată, a făcut ceva ce n-am mai văzut, şi după liniştea absolută din sală, nici spectatorii: cu o mână ţinea corzile, peste tastatură, cum ar veni, iar cu cealaltă cânta – o doină. Am crezut că aşa e piesa, dar nu – ne-a zis dup-aia că e o doină învăţată de la mama ei. Suna ca un taragot. Fuarte micheteaux.

În timpul interviului, pe T. îl rodea să întrebe ceva. Când am auzit ce, am zis – mai bine lasă. Dar nu s-a lăsat, şi, încet-încet, m-am gândit şi eu că hai, să întrebe, că şi eu la vremea mea am întrebat ciudăţenii în diverse forumuri (C., dacă citeşte, poate-şi aminteşte ;)). Aşa că am făcut semn omului cu microfonul, T. s-a ridicat şi a întrebat, româneşte: „Mihaela dragă…”

(linişte în sală; Mihaela a tresărit, întrebând apoi „unde eşti, că nu te văd?”)

„…te întreb ceva ce poate nu interesează pe ceilalţi spectatori pe care i-ai fermecat în seara aceasta, dar mă interesează pe mine: când vii la Sighişoara?”

(Mihaela a fost la Sighişoara, unde T. a văzut-o într-un concert).

Eu, aşteptându-mă doar la ultimele 4 cuvinte, m-am fâstâcit de tot, şi n-am tradus decât cele 4 cuvinte, uitând de rest.

Noroc că Mihaela, cu prezenţa de spirit antrenată din fragedă pruncie, a prins mingea din zbor şi a explicat oamenilor ce şi cum e cu Sighişoara, şi că anul ăsta nu poate, dar speră la anu’.

Au fost şi alte întrebări, am reţinut-o pe cea referitoare la piesa lui Bartok – ce legătură mai are cu o melodie românească? (Bartok e un modern plin de disonanţe). Şi ea a explicat cum că joc înseamnă şi joacă în româneşte, şi cum Bartok a luat o melodie de dans şi s-a… jucat în disonanţe, în mod genial.

Şi a propos de interviu, mai jos e unul interviu cu ea, în germană,

iar mai jos toccata (joc dobrogean) de Constantinescu, în interpretarea-i.

http://embed.trilulilu.ro/audio/explorish/108b986339b9ce.swf

Aici încă un articol în româneşte despre noul CD, deţinut bineînţeles cu autograf ;).

Mulţumim Mihaela, şi succes mai departe!

Reclame

Un gând despre “Soirée classique cu Mihaela Ursuleasa

  1. Ce-mi place de ea. :)

    Am fost aici la toate concertele ei de care am auzit. Adica doua. Cu convocare romaneasca si tot tacamul. :D La ultimul (a cantat cu sotul ei, violoncelist) era viitoare mamica. Ma gandesc ca si ca sa stea cu „a mica” (de fapt nu stiu daca are baiat sau fata, dar asa s-a infipt la mine in cap ideea ca-i o ea) a scos cd-ul. Acum 2 sau 3 ani a fost intamplarea.

    De stiut o stiu din scoala deja. La vremea respectiva profa ei de pian era vedeta. Si elevii ei automat, stiindu-se ca-i alegea doar pe cei foarte talentati. Insa cred ca s-au pierdut multi din cauza ei. Fata din generatia noastra care a studiat cu ea, extrem de dotata, a fost retrasa de la scoala de muzica in clasa a V-a de parinti, din cauza surmenajului copilei. :(

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s