Mountn biking

R. îmi povestise despre un traseu pe coamă, de la Uetliberg la Sihlbrugg, vreo 4 ore de mers. 4 ore pe jos n-am răbdare, dar oare cu bicicleta… ?

Iniţial am contemplat ideea de a urca cu bicicleta pe Uetliberg, dar m-am răzgândit – am mers doar până la gară şi de acolo am luat trenul. Nu ştiam ce trebuie să fac pentru bicicletă, la automat nu văd opţiunea, mă duc la ghişee, coadă mare, mă întorc la automat, un nene cu bicicleta îşi lua bilet. Îl observ atent, îl simt cum se stresează, mă amuz în sinea mea şi la sfârşit îl întreb cum se face – zice că trebuie să-i cumperi şi ei bilet, ca la orice om. Zis şi făcut.

În tren observ din păcate un semn care zicea „nu e voie cu bicicleta dincolo de staţia x” (nu mai ştiu care, a doua sau a treia de sus). Din păcate – dacă nu-l observam, mergeam liniştit, aşa, am coborât disciplinat (am mereu viziunea asta, că mă prinde controlorul şi mă întreabă de unde-s, şi se strâmbă când aude – imaginea asta mă enervează).

Am luat-o aşadar pe un drum ce părea mai lin, până când am observat că o ia în jos – noroc că m-am întors la timp, aveam să aflu că era greşit. Deci în sus, dară, pe drumul mai pieptiş. A mers totuşi, chiar în viteza a doua, mulţumit. O vreme. Când credeam că gata, am ajuns sus, după o curbă am văzut că abia începea dealul. La poalele lui am oprit să fac o poză verde în jos cu trenul roşu,

IMG_1078.JPG

şi dă-i în sus. Tot mai greu, tot mai mică viteza, până am ajuns la combinaţia cea mai uşoară de butuci – degeaba. Aveam ambâţul să urc până sus, dar încep să contemplu serios ideea de a mă da jos şi a urca pe lângă. Mda, nici n-am ajuns la ce trebuia să fie începutul călătoriei, că deja am obosit. Hai, încă un pic…

Nu mai pot. Mă dau jos. Nu chiar acum, chiar vin nişte fete din direcţie opusă, le depăşesc pe bicicletă… şi cobor imediat ce am trecut de ele. Nah, păi e mult prea abrupt, nu cred că urcă cineva pe bicicletă.

(chiar în acest moment mă depăşeşte un domn mai în vârstă pe bicicletă)

Mda. Deci e clar, visul meu de a face înconjurul lumii pe bicicletă s-a dovedit nerealist. Care, unde – nici vorbă. Dar, culmea, nu snt supărat. Îmi pare bine că mi-am testat limitele, cred că e una e să renunţi fără să încerci, şi alta e să încerci uşurel, vezi cât merge, când nu mai merge te opreşti fără regrete.

M-am oprit fără regrete sus să fac poze

IMG_1080.JPG

cu oraşul

IMG_1081.JPG

şi cu lacul.

pano1.jpg

După un meritat Apfelschörle care mi-a mai adus inima la loc m-am desprins cu greu de panoramă

pano3.jpg

şi am luat-o pe drumul planetelor – fiecare metru (sau centimetru? milimetru?) corespunde unui milion de kilometri in sistemul solar. Sau miliard? Nu mai ştiu, o corespondenţă din asta. Am lăsat hotelul de pe culme în urmă

IMG_1095.JPG

şi-am mers înainte pe traseul de nordic walking – au şi trasee de nordic walking mai nou. Am zis despre moda asta? Cel mai genial mod de a face bani dintr-o stupizenie. Auzi, mersul nordic. Calci mai apăsat şi dai din beţe – hai să fim serioşi. Băi şi a devenit o modă ceva de speriat, se vând haine, beţe, încălţări, tot ce vrei, toate pentru mersul nordic. Genial om care a inventat / popularizat treaba asta, mă enervează. Aş inventa şi eu „căscatul românesc”, oare se poate face bani din treaba asta?

Mda. Partea bună e că drumul merge pe coamă, adică fără diferenţe de nivel majore, nu trebuie să mă dau jos decât rar. Şi se vede lacul frumos din diverse puncte de observaţie.

IMG_1117.JPG

Ajung la terasa Felsenegg, un loc despre care habar n-aveam, şi priveliştea mă tentează rău să mai stau să savurez un ştrudel, ceva.

pano4.jpg

Dar între timp sunase C., şi a rămas că ne vedem în oraş când mă-ntorc, aşa că îmi înfrânez pofta, îi zic bicicletei „ştiu că-ţi place să te odihneşti aici,

IMG_1109.JPG

da’-mi pare rău, tre’ să plecăm. Şi plecăm. Cât să mai merg? Hai măcar până la pasul Albis, unde se opreşte traseul de mers nordic. Zice 2 ore jumate pe jos… nu poate fi atât de mult cu bicicleta, chiar mergând pe lângă ea din când în când, şi uitându-mă în urmă pentru o poză-două.

IMG_1112.JPG

Ajung în vreo oră, oră-jumate. Ce fac, o iau în jos pe asfalt spre lac? R. zisese ceva de un turn de observaţie – mi se pare că văd aşa ceva în depărtare. Hai pân-acolo.

Nu durează mult. Chestia ce răsare din pădure e mare.

IMG_1113.JPG

O structură de lemn, înaltă, foarte înaltă,

IMG_1114.JPG

ceea ce provoacă frica de înălţime la o luptă cui sindromul King Kong. King Kong, fiind mai mare, câştigă, urc. Mai cu emoţii, ajung sus, ajutat de faptul că mai urcă un nene mai în vârstă înaintea mea.

Nu-mi pare rău că am urcat. În dreapta se vede alt lac, probabil Zug,

IMG_1116.JPG

iar în stânga lacul Zürich, în toată splendoarea.

pano5.jpg

Üetlibergul e mogâldeaţa aia miiică, de la capătul coamei, abia se vede. De acolo am venit.

Picture1.jpg

Dat fiind că pe direcţia înainte se vede mai mult pădure,

IMG_1123.JPG

iau hotărârea să cobor şi s-o iau înapoi spre oraş, chiar dacă n-am ajuns la Sihlbrugg. Am făcut destul, şi să nu mă aştepte oamenii prea mult (până la sfârşitul zilei se vor strânge fix 50km în total). O iau dar prin pădure, pe un drum care era marcat pentru biciclete. Băi frate. deci nu ştiu cum coboară oamenii pe acolo – sălbăticie curată. Probabil mauntănbaicării – iată altă disciplină sportivă pe care n-aş putea-o practica. N-am făcut poze că nu mai aveam baterie, s-a gătat sus pe observator; am coborât frumuşel pe lângă ea, ca Păcală (sau era Tândală?), nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum, pân-am dat de asfalt.

traseu velo 22 aug.jpg

Anunțuri

Un gând despre “Mountn biking

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s