„Cum ajung la marină?”
„Cu taxiul sau metroul?”
„Metroul, dacă se poate.”
„Se poate, avem metrou nou.”
„Cam câte staţii?”
„Vreo 20, faceţi vreo 50 de minute”

Ăăă… trebuie că s-a exprimat greşit. Nu pot fi 20 de staţii de metrou, marina părea cam în centrul oraşului, probabil a zis 15 minute. Fac prostia să NU întreb cum se numeşte EXACT staţia la care trebuie să cobor – îmi închipui că va fi de la sine înţeles.

Mă urc în metrou, scot Lil’ Jane şi o întreb de adresă. Doar că internetul ei merge îngrozitor de încet, nu se încarcă nici harta google decât parcă scoasă cu cleştele din măruntaiele telefonului, în plus observ cu îngrijorare că bateria e aproape consumată. Îmi mai crăşuie şi aplicaţia cu hartă – grrrr. Au trecut deja vreo 4-5 staţii, habar n-am unde sunt. Mă uit pe afişul cu staţii, nu văd nici o „marină” nicăieri. Tastez nervos pe Lil’ Jane, a cărei baterie sucombă – GPSul şi internetul concomitent au mâncat bateria văzând cu ochii. Ooo, grozav, nici să sun la hotel să întreb nu mai pot.

Între timp trenul merge, peisajul e o alternanţă de blocuri în construcţie şi vile – habar nu am unde sunt, și am senzația că am trecut. Ma ridic, întreb un indian ce pare mai prietenos unde e stația marinei, însă habar n-are. În cele din urmă îmi dau seama ce staţie pronunţă la microfon, o găsesc pe afiş… şi văd staţia „Dubai marina!” Tocmai spre capăt, avusese dreptate tânărul de la aeroport, sunt vreo 20 de staţii! Mare e orașul ăsta, poți să uiți mersul pe jos, se circulă cu taxiul, din ce am auzit. Metroul e nou, nu foarte aglomerat. Remarc 2 persoane cu ochelari de soare în metrou – o fata si un tip bronzat, la costum, pus la spitz, cu freza zbrlită cu gel și iphone cu căști. Mi-e antipatic. Așa că mai bine mă uit pe geam, şi iată – văd o privelişte pe care voi vrea s-o privesc mai de aproape – prin smogul de nisip se vede silueta Burj al Arab. Aici va trebui să revin.

După alte minute bune ajungem la staţia Dubai Marina, mă dau jos, o pozez, căci arată futurist,

şi hai să mai încerc o dată telefonul – porneşte! Sun la hotel, îmi zice „coborâţi la Jumeirah Towers” şi apoi îmi explică destul de complicat cum să ajung, pe jos, la cerere. Mă uit – staţia are două ieşiri, Dubai Marina şi Jumeirah Towers – pentru a ajunge la cea din urmă trebuie să parcurg un coridor ce traversează toată autostrada.

Ceea ce și fac, apoi pornesc google maps din nou de pe telefon, dar merge din nou extraordinar de încet, până ce… bateria își dă finalul duh, nici o șansă să mai pornesc telefonul.

Mda. Sunt într-un complex de blocuri, pe jumătate în construcție, și habar nu am încotro s-o iau, drumul se închide în spatele primului rând de blocuri cu un iaz peste care nu văd pod în apropiere. Mă hotărăsc să capitulez, mă întorc la stația de metrou, unde văzusem un taxiu oprind. Întreb un șofer de autobuz care tocmai oprise, îmi spune că stația de taxiuri e un pic mai în spate. Mă îndrept într-acolo, intersectându-mă cu o doamnă în veșmânt negru arăbesc, lung și larg, care-i lasă doar fața la vedere, care e… extraordinar de frumoasă. Spectaculos, cum rar am văzut ”pe stradă”. Mă întreb în gând, reflectând la ”natura feminină”, cum s-o împăca ea cu aceste haine care ascund (aproape) tot… dar asupra acestei întrebări voi reveni. Între timp sosește un taxiu, spun adresa, zice – păi de ce ați coborât aici? Stația e cea precedentă. Se numește… Jumeirah Towers. Deci STAȚIA se numea Jumeirah Towers, nu IEȘIREA! Pe de o parte, îmi mai trece furia la adresa recepționistei, care credeam că-mi spusese prostii la telefon, dar îmi vine să-mi dau palme că n-am întrebat la aeroport unde exact trebuie să cobor. Elementar, dar uite că nu mă-nvăț minte.

Hotelul, cel din stânga,

e tot într-un cartier de blocuri în construcție. Sunt întâmpinat de personalul indian foarte binevoitor, îmi dau un ceai, un prosop cald – frumos. Camera

e de fapt un mic apartament,

cu bucătărie şi tot tacâmul, arată bine, dar… e un lux de care nu aveam nevoie – dacă știam că nu mă ajută cu viza, aș fi rezervat la un hostel, ca de obicei, pentru că – oricum n-o să stau aici. Se lasă seara, iar eu am un oraș imens de văzut.