Dacă ajungeți la Wiesbaden, turiști, vă ordon – treceți Rinul.

Doar Rinul desparte Mainz de Wiesbaden, capitalele landurilor Rheinland-Pfalz și Hessen. Autobuzul merge mai mult decât trenul, dar vine mai des, așa că dacă nu prinzi tren imediat, autobuzul se ia din fața gării Wiesbaden și te lasă la gara din Mainz. De unde o iau pe jos, pe lângă șinele de tramvai

spre centrul vechi,

unde dau de primul obiectiv interesant, Fastnachtbrunnen,

fântâna carnavalului.

E nouă, inaugurată în 1967, dar pare veche. A fost renovată de curând,

și ai putea sta o juma’ de zi să te uiți la cele peste 200 de figurine.

E clar, în zona asta carnavalurile sunt la mare preț.

Las piața Schiller în urmă

și mă îndrept pe lângă teatru

și o fântână mai puţin complexă

spre piața Domului.

Foarte fain aici,

nici nu știu din ce unghi să pozez s-o prind toată,

sau pe ce detalii să mă concentrez.

Nu știu dacă e păstrată sau refăcută după război, dar îți dă o idee despre cum trebuie să fi fost orașele nemțești înainte.

Domul e mare,

înăuntru destul de „normal”-gotic,

cu vitralii de acest omniprezent Chagall.

Obiectivul meu principal în acest oraș e un pic mai încolo de dom – care se și vede frumos din spatele unui strat de flori,

și se numește Muzeul Guttenberg.

Dap, Johannes Guttenberg e din Mainz, și sunt nerăbdător să văd ce are de oferit muzeul, doar că… abia când mă apropii de ușă

îmi dau seama că azi e luni, și că e închis! Aaaaaaa, da, multe muzee sunt închise lunea! Cine și merge la muzeu lunea, în afară de turiști rătăciți?

Dezamăgit, fac o poză prin geam unei tiparniţe

și unor plachete de afară

și merg mai departe, pe lângă fântâni cu pești

spre râu.

Trebuie să aibă ceva interesant pe faleză, de obicei e frumos. Și într-adevăr, un cartier de vile impunătoare, care îmi amintește de Boston.

Cum merg așa pe lângă ele, arunc o privire pe o stradă laterală și văd așa ca o boltă albroșie, în depărtare.

Ia s-o vedem mai de aproape – hopașa, ditai turnul.

Fain. Mergem mai departe – ținta e muzeul maritim, unde cică sunt expuse niște corăbii romane. Deja sunt pregătit pentru răspunsul „e luni, deci închis”, dar dacă tot sunt aici, să mă asigur. Răspunsul e greșit – nu e închis pentru că e luni, ci pentru că muzeul e în renovare. Nostim, au pictat niște oameni care se chiombesc prin geamuri, pe geamuri.

Mă uit și eu, și disting ceva corăbii și pânze, dar nu mare lucru, că geamul reflectă puternic lumina soarelui.

Mă întorc spre gară prin centrul vechi, la fix s-a potrivit,

pe lângă terase

și case ornamentate,

aruncând câte-o privire în biserici

foarte baroce,

și nici nu-mi dau seama cum strada destul de principală pe care mă aflu

mă duce direct la un loc de neratat, dacă ajungi în Mainz – piața cu Fachwerkhäuser.

Piațeta e mică,

distorsiunea aparatului mare (nu-i plac deloc peisajele citadine cu unghiuri drepte aparatului meu, aici gusturile ne sunt diferite)

nici nu știu cum să surprind mai bine farmecul acestui loc, printr-o panoramă?

Sau

mai

degrabă

prin

detalii.

Mă rup greu de acest loc,

întrebându-mă dacă fotbaliștii de la Gaz Metan Mediaș, care au poposit aici cu câteva zile în urmă, au avut timp să viziteze orașul – ar fi păcat să nu. Într-un final las fântâna suspendată în urmă,

și pe lângă altă fântână

dintr-o piață

și-un obelixsc

ajung la gară (nu înainte de a savura un Schtrudel cu vișine la o patiserie locală – delicios), la timp ca să prind trenul de Köln.