Am parcat maşina lângă lac într-un loc liniştit şi am luat-o pe bulevard spre Bellevue – bănuiam că voi da peste ceva interesant, şi într-adevăr, am găsit TIRurile în pregătiri pentru defilare, cu primii costumaţi prin preajmă.

Am o secundă de ezitare – pe unde s-o iau, pe stradă liniştită, sau prin mijlocul evenimentelor?

Prin mijlocul evenimentelor.

Păi, nu? Dacă tot am venit,

să vedem ce are de oferit

peisajul.

Curând ajung la primul TIR, unde a pornit programul „de încălzire”, susţinut de Boy George, pe care însă nu-l văd. Văd doar oamenii în jurul camionului,

şi nişte spectatori foarte concentraţi.

Ia să vedem, primul film al zilei, pe muzica pusă de Băiatul George (bănuiesc):

Merg mai departe,

în contra mulţimii conduse de nişte piraţi fioroşi,

iar în timp ce mă uit înapoi

mă gândesc la fistichiii aceştia. Când îi vezi, ai zice să sunt puşi pe scandal, dar nu – Street Parade este sărbătoarea păcii, diversităţii şi mai ales a toleranţei. Oamenii se îmbracă fistichiu pe de o parte tocmai pentru a sublinia acest aspect, pe de alta pentru că mişcarea a înflorit din muzica electronică, unde plasticul şi culorile vii sunt la mare preţ.

Chiar şi aşa, nu-mi pot reţine senzaţia puternică de „decadenţă” – îmi aduc aminte de un episod din Zona Crepusculară, când tinerii se adunau în grupuri în faţa unor difuzoare cu o muzică… asemănătoare cu aceste ritmuri de house, techno, minimal şi alte alea; lumea înnebunită, părinţi disperaţi, ca la sfârşit să se descopere că soarele urma să sufere nişte modificări, singura şansă fiind nişte mutaţii pentru ca oamenii să supravieţuiască – mutaţii care veneau prin aceste unde din boxe, aranjate de nişte extratereştri care voiau să ajute.

Nu ştiu unde-s extratereştrii ăia, dar boxele cred că le-am găsit, şi oamenii par la fel de atraşi de beat-uri cum erau în film:

M-am întâlnit cu N. pe terasă la Grossmünster, de unde se vede fain în jos.

Decidem să mâncăm înainte de orice, luăm ceva thailandezărie cu orez de la tarabă, bun, chiar dacă picant, şi ne uităm la lume. Chiar lângă noi apare un grup îmbrăcat în tricouri galbene, dotat cu baloane,

care începe să bată sincron la tobe. Când ne uităm mai de aproape, sunt mulţi copii şi tineri cu pancarte de genul „Jesus is my lifestyle”, „Jesus parade”, ş.a.

Foarte interesantă idee de… marketing mi se pare, exact în „ochiul furtunii păcătoase” – să nu ne amăgim, se vor consuma vreo 6kg de cocaină la acest festival, adică 63000 de linii. Lucru măsurat de autorităţi în apa din staţia de epurare.

Și ideea pare să funcţioneze, cel puţin la nivel… muzical – ritmul tobelor e antrenant, lumea fistichie şi nefistichie vibrează.

Noi ne urcăm în turnul bisericii,

pentru

o

privire

de

ansamblu.

Mă

rog,

mai

multe

priviri.

Ne hotărâm apoi, coborând,

să facem cale-ntoarsă prin mulţime.

Hazardată decizie. După vreo câteva minute de înghesuială transpirată, ideea nu mi se mai pare atât de bună,

dar reuşim până la urmă să „ieşim” la apă, la lac, unde nu mai e atât de mare înghesuiala – majoritatea veselilor se înghesuie pe stradă, pe unde vin camioanele cu voie bună. Și – parada a început, vedem primele camioane, în frunte cu cel alb-negru.

Faza e aşa: camioanele înaintează lent pe un traseu de vreo 4 km, sunt 29 de TIRuri tematice cu petrecăreţi la bord (nu ştiu exact care sunt criteriile pentru a fi la bord). Mastodonţii sunt înconjuraţi de spectatori entuziaşti, care dansează (mă rog, se bâţâie) pe ritmuri.

Caravana a pornit la 3, se termină la 10 seara. Din fiecare camion răsună muzică, în (probabil) diverse stiluri (eu nu le prea deosebesc). Noi mergem pe lângă lac, din când în când ne urcăm pe nişte bănci sau mese împreună cu alţi gură-ască pentru a vedea mai bine ce se întâmplă. Ca de exemplu la camionul alb-negru:

Mergem mai departe, pe TIRul următor recunosc piraţii pe care-i văzusem la venire,

şi camionul lor e cel mai popular (adică înghesuit de fani)

şi într-adevăr, şi muzica e cea mai faină – poate că mie îmi place pentru că are măcar o melodie – cert e că şi atmosfera e de departe cea mai entuziastă, chiar impresionantă (mai ales pe la 0:35, sau 2:35)

Și camionul următor e destul de popular,

dar nu se compară cu piraţii.

Pentru cei care locuiesc în casele de pe această stradă, e o ocazie bună pentru o petrecerii cu prietenii, sau pentru a… tăia bilete.

Cei de la terasa hotelului Baur au Lac au plătit deja cu vârf şi îndesat pentru a fi în mijlocul evenimentelor.

Băieţii şi fetele de la Party Fraktion Wattenscheid merită o poză, chiar dacă sunt mult mai plictisitori decât ceilalţi – nu pot să-l uit pe Ionel Stoica cum pronunţa numele echipei de fotbal „Uotnşeid” – că era greu să întrebe pe cineva cum se pronunţă. Camionul lui Uotnşeid e cam la fel de jalnic ca pronunţia lui Ionel,

una bucată (sau un bucat) travestit nefăcându-l mai interesant.

Mai interesant e camionul următor,

roş-

albastru cu paiete,

dar nu stăm mult – dacă vrem ca N. să prindă avionul, trebuie s-o luăm din loc, pe lângă tirurile care-şi aşteaptă cuminţi (mai mult sau mai puţin) rândul.

Iniţial voiam să mă întorc seara să văd cum se desfăşoară petrecerea şi showul cu lasere, dar mi-a fost lene.