Hmm, cu ce să fac prima poză cu noua veche cameră? I-am pus obiectivul de 35mm 1.8, cel mai larg din dotare, pe de o parte pentru că se pretează mai bine la peisaje, pe de alta pentru că atunci când l-am scos pe cel de 50mm să văd dacă focusează camera cu el mi s-a părut că e plasticul ciobit (să te ții nervi… ulterior am văzut că ”e de la ei”.)

Mergând pe stradă remarc coloritul divers și intens al următoarei scene, care-mi aduce aminte de Islanda, așa că mă hotărăsc: aceasta e prima poză.

Intru în biserică

să văd

cum

se compară

pozele

făcute în interior

cu cel de mai înainte, făcute cu ipodul.

E o diferență mare.

Mai caut să surpind un perete unde razele cad pieziș,

apoi ies și caut să ajung la lac pe lângă case de lemn cu obloane colorate,

chiar că zici că ești într-un colț de paradis.

În care colț e o bancă,

de unde poți admira lumina… verii, zice ea.

Acesta e decorul stadionului de fotbal.

Iar acesta

al standului de bărci.

Pentru că da, am ajuns în sfârșit la apă

Să tot stai,

să te minunezi.

Stau o vreme, apoi

mă întorc

pe lângă stadion

și niște meri

stricați!

La gospodării remarc preocuparea pentru frumos. Obloane vopsite, statui în curte – chiar dacă clădirile nu sunt cine știe ce, oamenii încearcă să se înconjoare de frumos, contează asta pentru ei.

Dată fiind obiectivul nu pot face poze foarte largi, așa că mă concentrez la detalii.

Găsesc mașina, dau s-o iau spre casă, dar – la un sens giratoriu mă hotărăsc brusc: cotesc la dreapta și mă urc puțin oe deal, să văd cum se vede valea. Și într-adevăr, a meritat de la prima poză.

(obiectivul de 35 nu are vedere așa largă, am revenit la vechiul prieten autostitch.net pentru a coase panorama).

Am mai oprit de câteva ori

până în vârful dealului, de unde se vedea tot lacul

în lumina caldă a apususului.

Jane m-a îndrumat peste deal spre casă, dar drumul din vârf încolo era… privat, trecea printr-un teren de golf. Dacă eram cu scuterul poate încercam o haiducie, dar cu mașina nu era chip, așa că m-am întors, am coborât dealul din nou, spre autostradă. Chiar înainte de intrare era un sens giratoriu, pe care m-am întors 360 de grade și am tras pe dreapta, pentru poza asta.

În realitate, lumina era mult mai roz.

Mai puțin roz a fost că am nimerit în ambuteiaj – ce i-a găsit pe ăștia să lucreze la drum duminică noaptea?!?, când toată lumea se întoarce acasă? Așa am făcut drumul de întoarcere în de trei ori mai mult timp decât în plan!

Evident, nu putea să meargă tot strună – dar am rămas cu endorfine deșertate la greu – e fain să pozezi din când în când cu DSLRul.