Puţin probabil că aş fi ajuns vreodată la Ennetbürgen (nici nu pot ţine minte numele, a trebuit să caut din nou emailul) dacă doamna de la care am cumpărat camera foto n-ar fi locuit acolo.

M-aş fi dus sâmbătă, imediat ce s-a finalizat tranzacţia, căci intrasem în fotosevraj, dar mi-a zis că e pe drum, ajunge abia duminică la 6 seara. Bineee… am mai răbdat o zi, dar pe la 5 m-am înfiinţat lângă bloc. Mai aveam ceva timp, aşa că am făcut o plimbare, testând cu ocazia asta capacităţile foto ale ipodului. Iar din ce am văzut pe ecran, m-am şi gândit – la ce-mi mai trebuie cameră, când pot face poze şi cu ăsta micu’?

Pe ecranul lui mic cu rezoluţie mare se vedeau foarte bine,

dar acum când le văd pe calculator parcă nu mai sunt aşa clare.

Am intrat şi în biserică

să văd cum se comportă la interior,

şi din nou mi s-a părut foarte bine,

dar la o privire pe ecranul mare îţi dai seama că ipodul e bun pentru foarte multe, dar nu pentru poze.

Rezoluţia e de abia 720p, iar claritatea, zgomotul etc. nu-l califică nici cât o compactă de slabă calitate. Deci nu, ipod şi fotografie, poate în generaţia următoare, sau poate iphoneul să fie mai cumsecade.

Până una alta, ce am văzut până acum în acest loc îmi place, abia aştept să fac poze cu o cameră ”adevărată”. Compacta mea nu mai are baterie, aşa că vom avea ”botezul focului” pentru noul vechi aparat.