Ca tot omul am trecut şi eu prin „faza” în care îmi doream un obiectiv macro, din fascinaţia pentru formele mari din obiecte sau fiinţe mici.

Am tot cercetat pe net cum e treaba cu obiectivele respective, destul de scumpe şi rar folosite, în general, şi am dat peste alte modalităţi, mai ieftine, de a te delecta un pic cu mici chestii. Chestii mici, adică. O tehnică e cea a obiectivului întors, prezentată de tânărul Dragoş aici. N-aveam nevoie decât de un inel de întoarcere, pe care l-am cumpărat cu 10 dolari. Tot 10 dolari, ba nu, 12 – a costat şi setul de filtre macro Zeikos.

Din set pe cel cu magnificaţie de 10 l-am pus în husa mică de călătorie, şi ce să vezi, nici n-am parcat bine că am şi întrezărit prima posibilitate de testare: aceste frunze,

fotografiate întâi cu obiectiv normal de 50mm,

şi apoi cu filtru,

în

diverse

dispoziţiuni,

detalii,

fragmente

şi amănunte.

Am trecut apoi după cum se vede

şi la alte frunze,

colorate

şi zimţate

în diverse

moduri.

Floarea asta,

ca şi asta,

e în mod normal destul de mică.

Hop şi nişte nebunele, sau ce-or fi. Cu obiectiv normal la apropiere maximă până unde e clar

şi cu filtru.

Ultimul test – splendoare în iarbă.

Una peste alta, la cât le voi folosi eu, cred că filtrele sunt cea mai bună opţiune ca şi raport calitate-preţ-măiestrie-folosire. Iar dacă ai din când în când noroc şi de un soare frumos de asfinţit…

să tot mănânci, apoi, bucate colorate.