De curând s-a dat drumul la croaziere pe Tamisa, zice ghidul lui M. – chiar mă mir că nu erau de mai demult, dar într-adevăr parcă nu-mi aduc aminte să fi auzit dățile trecute că se poate. Păi hai. Biletul e inclus în cel de autobuz turistic, merită. Coborâm la podul Westminster jos la apă, chiar vizavi de marea roată,
pe lângă care trecem
cu barca. Unul din matrozi a luat microfonul și a zis că ei nu sunt ghizi specializați, dar dacă vrem ne spun câteva cuvinte, ca să nu mergem așa aiurea în tăcare. N-o fi fost specializat (nu știu așa sigur), dar a fost foarte nostim, de un umor englezesc ”serios” și fin.
Croaziera nu e lungă, dar te trece pe sub
niște poduri cu noduri,
apuci să te uiți în sus la viitoarea cea mai înaltă clădire a Uniunii Europene.
Pe lângă nava de război Belfast
ajungi la cel mai pod, Tower Bridge,
pe care am fi avut șansa să-l vedem ridicându-se, ne-a zis ghidul că peste vreo 10 minute trece o barjă. Doar că… am uitat!!, de la mână pân-la gură, am coborât de pe barcă și duși am fost în direcția Turnului Londrei,
care nu e turn, ci fortăreață, pusă într-adevăr într-o lumină deosebită
de către soare,
dar… nici când am văzut podul pe fundal nu mi-am adus aminte.
Asta e, țeapă. Am luat-o pe Tamisa-n jos, pe lângă Teatrul Globe, care am înțeles că e o replică aidoma teatrului original dispărut, finanțată de un actor și regizor american, Sam Wanamaker, ridicată la vreo 200m de locul original. Glob-ul original fusese făcut în 1599, a ars în 1613, reconstruit 1614, demolat în 1644. Nici nu știam c-a durat așa puțin era lui.
Și-așa am ajuns la Millennium Brigde, a cărui arhitectură îmi atrage deștiul spre trăgaci de fiecare dată ca un magnet.
A, ce e cu Thems. Înainte-vreme, râul se pronunța ”t’eims”, (cu t ”soft”) cum se și cade la cum se scrie, The Thames. Dar cică au avut un rege, nu mai știu care, de origine germană, care nu vorbea bine englezește, și zicea mereu ”ah, ze Tems!”. Fiind rege, nimeni n-a îndrăznit să-l corecteze, și au început toți să zică ”Tems”. Ca să vezi cum se scrie istoria.