După turul cu autobuzul am purces la baterea pe jos a părților care mi s-au părut mai interesante, începând chiar de vis-a-vis

de hostel

(care, a propos, detaliu mic dar semnificativ, și-au botezat camerele metaforic).

De la hostel, râul Liffey e la doi pași;

pornesc pe mal la dreapta până dau de podul cel mai cunoscut, Ha’penny,

construit din fier forjat în 1816,

înlocuind un sistem de plute care transportau oamenii peste râu.

Se numește așa pentru că timp de o sută de ani (până în 1919) s-a perceput o taxă de o juma’ (ha’) de penny pentru traversare – așa a fost înțelegerea cu constructorul.

Podul

și malul stâng mai ales

e deosebit de pitoresc,

cunoscut a cauza spasme fotografice necontrolabile.

Am reușit într-un final să mă rup, de foame, pe care am ostoit-o într-un

”Irish pub”,

în care observația sociologică a fost referitoare la vârsta la care încep umanoizii să se joace cu ustensile de telecomunicație.

Apoi am plecat să caut

și alte

imagini

urbane,

de exemplu

pe Grafton Street,

strada de cumpărături.

Între timp se lasă încet seara,

iar seara avem program.