Metroul e cel mai sigur mijloc de transport prin Rio de Janeiro, zice wikitravel. Stația de metrou e la 5 minute de hostel, iar Copacabana e la două stații – cobor la ”Cardeal Arcoverde”, undeva la prima treime a plajei.

Atenção,

și aici e închis bulevardul, Avenida Atlantica. Lumea pe jos pe mijlocul carosabilului dă o atmosferă extraordinar de relaxantă.

Mă uit atent după hoți (există oarece nevricozitate, nici nu mai știu dacă a fost indusă de-a lungul timpului de oameni și mediu, sau e nativă), dar nu par a fi ieșit pe ștrase. Nici nu prea ar avea de lucru – nu e foarte multă lume, iar pe plajă nici atât.

Copacabanaaa! Ia s-arunc o privire mai atentă la stânga,

la dreapta,

înapoi

și înainte.

Aaa, deci trebuie să intru cu picioarele în Atlantic puțin. Stau pe nisipul ud o vreme, dar nu vine nici un val. Se sparg frumos,

dar nu ajung la mine. Înaintez un pic, încă un pic, și până să mă trezesc… pantalonii uzi.

Mda, ăsta a ajuns.

Apa e cam ca la noi, nu foarte caldă, dar nici rece. Nu mi-am adus costumul de baie, că am zis azi să cercetez cum devine cazul, dacă pot face baie în siguranță, și-apoi mă hotărăsc ce și cum. Nu știu dacă a fost o decizie bună, cred că aș fi putut trage o baie rapidă în relativă siguranță pentru lucrurile lăsate pe mal.

Purced deci la drum – planul e s-o iau pe Copacabană în jos, cât m-or ține picioarele, să vedem unde ajung.

Mă opresc periodic pentru priviri înapoi

sau poze la valurile

care se sparg atât de rotund și frumos.

Iată-le:

Puțina lume de pe plajă e ocupată mai ales cu privitul

unor activități sportive din cele mai diverse. Se remarcă un fel de tenis cu piciorul de plajă – cere știință cu mingea, nu glumă.

Mai e acest joc cu un fel de gomoloț cu pene aruncat peste fileu – nenea care tocmai lovește era extrem de bătrân, abia se mișca, dar când ajungea mingea la el o lovea cu expertiză.

Respect!

Asta înseamnă pe de o parte că puținii comercianți nu prea au cui vinde încărcătura,

iar pe de alta… probabil nu sunt prea mulți hoți, care îmi imaginez că activează mai cu seamă în plin sezon turistic, în care nu suntem încă.

Cum ar veni, perigolul principal

vine de la valuri, deși nu pare de pe mal.

Să mergem, dar, mai departe, cu opriri mai de-o panoramă,

mai de-un val.

Hmm, valurile astea ar trebui să fie bune pentru surfări, nu? Da, îi văd mai încolo,

așteptând valul potrivit.

E un loc bun de-o oprire cu hidratare – a ieșit chiar soarele pentru 2 minute, justificând umbrela

– care soare s-a resimțit substanțial în temperatură, s-a încălzit brusc. Numai bine pică o agua de coco la una din terase.

Nici nu mi-am dat seama când am ajuns aproape la capătul plajei – hopa, ia să trec puțin și pe Avenida Atlantica, să-i calc pavajul în valuri,

(chiar, să fac o poză tradițională cu pavaj)

profitând de larghețea spațiului pietonal de sărbătoare.

Ce n-am văzut pe Copacabana? Brazilieni jucând fotbal. Nu știu dacă doar azi sau în general – nu pare plaja ”romantică” și oarecum sălbatică pe care mi-o închipuiam, ci mai degrabă cosmopolită, turistică, un fel de Mamaia mare. Cumva îmi vine greu să cred că urmașii lui Pele și Neymar își mai formează aici ”glezna fină de Copacabana” (Ioan Chirilă). Azi se joacă mai mult volei, sau un tenis cu piciorul într-adevăr spectaculos.

”Ce să-i faci, asta e”, parcă spune statuia. Așa-i cu ordem e progresso, se mai duce din romantismo.