Capitolul dedicat de wikitravel criminalității în Buenos Aires e la fel de amenințătoare ca cea din Rio. În plus față de Rio sunt avertismentele legate de aeroport – se fură din bagaje, se fură chiar din bagajele de mână – cel de la scanner vede dacă ai ceva de valoare, iar dacă nu ești atent altul subtilizează.

Din fericire n-am pățit, dar sunt în alertă în general. După ce ajung la hostel, până mă cazez, până dau un mesaj lui A.G., un prieten care locuiește aici, până mă pregătesc cu ce arsenal să ies în oraș (adică portofel ascuns, borsetă pe sub tricou, camera mică – Canon S100 împrumutat de la M. pentru această excursie – într-un recipient pe sub curea) se face ora albastră

pe Avenida 9 de Julio.

Îl întrebasem pe francezul (!) de la recepție ce e de făcut la ora asta. Mi-a zis s-o iau pe Avenida de Mayo până în port, că e frumos.

Ăăă… port? Noaptea? ”Is it safe?”
”Very safe.”
Hmm… porturile nu sunt famate ca cele mai sigure locuri dintr-un oraș, dimpotrivă. Hai pe Strada Maiului întâi și-apoi mai vedem, îmi zic.

E un fel de Calea Victoriei, mai mare, largă și cumva nu în cea mai bună stare. Se vede pe ea că a fost glorioasă odată, case mari, stil european ”clasic”, ornamentat, bănci de piatră elegante, dar… găuri în pavaj, pereți scorojiți, se vede că nu s-au prestat activități de renovare în ultimii ani.

Foarte puțină lume pe stradă, dar nu scot aparatul să fac poze. Asta până ajung la o piață suficient de largă încât am o marjă de siguranță.

Sunt câteva clădiri interesante aici în Plaza de Mayo,

dar toate privirile merg spre palatul roz.

Mă apropii curios, și brusc mă simt în America de Sud – iată semnele unei demostración.

Nu e însă nici țipenie de om, așa că mă apropii de palat

pentru o privire mai atentă. Cum de și-or fi luminat palatul prezidențial în roz? Poate pentru că au președintă? ;)

În jur, liniște și pace,

trei turiști rătăciți pozează, organul vigilent veghează.