Ne-am mirat cum de canalul argentiniano-chilian are nume englezesc, Beagle – explicația e că a fost denumit după un vapor (asupra acestei practici voi reveni), HMS Beagle, care a trecut prima dată pe aici, între 1826-1830. Prima dată cu europeni, că băștinași Yaghan au locuit în aceste neospitaliere zone de 10000 de ani.

Imediat după plecare nu avem timp să admirăm prea mult peisajul, pentru că deja urmează prima ”activitate” – instructajul de salvare, punerea vestelor, alinierea, tot tacâmul.

Apoi ni se înmânează gecile galbene ca niște gălbenuși, călduroase și impermeabile, care fac parte ”din dotare”.

Mărimea mea e între L și XL, sunt tentat de XL, dar parcă e prea mare, ascultând și de sfatul lui A. iau un L, un pic îndoit, parcă mă ține un pic în lateral, dar – asta e, decizia e luată.

La 20:00 e cina, ne așezăm la masă cu C. și colega ei de cameră, L. din Canada, cei doi farmaciști din Los Angeles pe care-i întâlnisem ieri și… ce e asta? Uoaaai, trebuie neapărat să ies afară – Canalul Beagle e scăldat de o lumină apuseană de toată frumusețea.

E mult mai frumos decât va ieși în poze.

Clic, clic, înapoi la masă, că e frig. Până terminăm, până mai stăm la o poveste în salon, se face trecut de zece, când – iar mă uit pe geam, și iar trebuie să ies afară: Ora Albastră pe Canalul Beagle, cât pe-aci s-o ratez. Gând la gând cu M., care-și probează camera cumpărată în Paraguay. Mă surprinde puțin că nu e mai multă lume pe punte, dar într-adevăr e destul de frig. Nici nu știu cum să-i zic lui Bigăl, buenas noches sau good night – noapte bună.

[pe2-gallery]

[/pe2-gallery]