„Vă recomandăm trezirea de dimineaţă mâine, pe la 7 anticipăm să fim la gura canalului Lemaire, o privelişte de văzut.”

Aşa că mă trezesc înainte de 7, ce să fac, că nu ştiu dacă voi mai avea vreodată ocazia să văd acest canal Lemaire. Ies afară, şi nu-mi pare rău:

Marea – oglindă, ajutată de pojghiţele de gheaţă

care parcă formează o cale lactee în miniatură.

Înaintăm încet pe canal, iar peisajul parcă cere o poză la fiecare secundă.

Drumul se îngustează,

versanţii devin abrupţi,

gheţari turcoaz se oglindesc ameţitor în apa limpede,

iar noi primim companie – nişte păsări albe, angelice, zboară deasupra vaporului

şi apoi se lasă, surprinzător, chiar lângă cosmonauţii galbeni,

care evident că le pozează la foc automat.

Văzute mai de-aproape nu mai par atât de angelice, cu faţa plină de bube.

Aflăm că se numesc snowy sheathbill (n-am găsit traducere în română), sunt singura pasăre care nu înoată din Antarctica, se hrănesc cu resturi organice, inclusiv guano de pinguin. Cum e şi cu aparenţele…

Prinşi cu porumbeii păcii şi cu pozatul malurilor

abia într-un târziu ne dăm seama că vaporul a încetinit. Să fie din cauza pojghiţei de gheaţă, care pare a se fi îndesit?

Da… canalul Lemaire înfundat! Nu putem înainta din cauza gheţii care încă nu s-a topit.

Mare dezamăgire – pe o insulă de la capătul canalului speram să găsim o colonie de pinguini Adelie (cred că Ramon din Happy Feet e unul dintre ei), iar eu plănuiam să fac un film timelapse cu pinguini. Uff. Facem cale-ntoarsă, sperând să mai avem totuşi şansa unei acostări – rămâne de văzut cum se prezintă condiţiile. Cu acest gând mergem să mâncăm de prânz, răspunzând la salutul focii aflate la plajă – asta e!

Alte poze: