Programul zilei în larg e umplut de seminarii educaționale care încearcă să combată plictiseala – și reușesc.
Pinguinologii Tom și Ben ne povestesc despre proiectul lor cu camere foto instalate în colonii de pinguini, care fac 2 poze pe zi timp de un an; adunate fac un timelapse care le spune când s-a umplut colonia, când au ieșit puii, câți au fost; un program de recunoaștere facială (asemănător cu cel folosit de facebook) poate chiar indica cu relativă precizie indivizii din colonie! Adunând date de la an la an vor avea informații mai precise despre viața pinguinilor și efectele schimbărilor climatice. Deja se observă o migrare între specii, Gentoo-șii și Adelie-ii se intersectează mai mult. Desigur, întreb despre pinguinii imperiali – n-au ajuns la ei, sunt mult mai la sud, peste 70 de grade latitudine, foarte greu de ajuns. Nebunii fac cuib adânc în teritoriu, unde n-au dușmani naturali în afară de… frig – dar știți povestea din Calea Împăratului și, desigur, Happy Feet. Tom speră să ajungă la ei la anul.
Un factor esențial în viața pinguinilor sunt bancurile de kril. Mai nou au intrat în trend tot felul de alifii și cosmetice care conțin kril. Sunt scumpe, și a dus la o activitate susținută de pescuit de kril. Din păcate, cea mai simplă cale de a găsi kril e de a urmări pinguini (că sunt mai mari), astfel încât se pescuiește exact acolo unde se hrănesc pinguinii. Iar asta în timp ce mai există kril destul și prin alte părți, unde NU sunt pinguini – de ce nu pescuiesc oamenii acolo? Pentru că sunt leneși și nesimțiți. Una din misiunile pinguinologilor noștri e de a atrage atenția asupra acestui aspect – e kril destul dacă vreți neapărat să vă ungeți cu el, dar pescuiți-l din altă parte.
[pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-vWK2EJhCMiM/UXxLBJ-7nlI/AAAAAAAAE2s/-_xlixJNRvk/s144-o/IMG_3163.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/104193493699583218654/DrakeShakeReloaded#5871650497416109650″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_3163.JPG” ]
Coordonatoarea expediției Diane ne povestește despre aspectele politice ale continentului – a scris o lucrare pe tema asta. 10 țări au pretenții teritoriale asupra Antarcticii – cei din zonă (Argentina, Chile, Australia, Noua Zeelandă) și descoperitorii (Marea Britanie, Franta). Unele din aceste reclamări teritoriale se suprapun – de notorietate cel argentinian cu cel britanic (nici o surpriză, la ei multe se suprapun). Mai multe informații aici.

sursa foto: http://discoveringantarctica.co.uk
Antarctica e protejată de un tratat multinațional (România a semnat) care a ”înghețat” pretențiile, așa că acestea sunt acum doar de formă. Tratatul reglementează și statutul Antarcticii de ”rezervație naturală”, n-ai voie să faci nimic ne-științific acolo, zonă demilitarizată, etc. N-ai voie nici să forezi pentru zăcământ – această anexă a tratatului e inamovibilă până în 2048; după aceea se poate din nou supune discuției. Mai multe informații aici.
[pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-PRRFfhWZJc8/UXxLC2y-NAI/AAAAAAAAE28/RbK8n5gCKn0/s144-o/IMG_3167.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/104193493699583218654/DrakeShakeReloaded#5871650526625412098″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_3167.JPG” ]
Ultimul seminar al zilei a fost despre fotografie, unde Isaac ne-a povestit despre cum se poate folosi Lightroom pentru a scoate ce e mai bun din poze. Argumentele lui, congruente cu ce-mi povestise prietenul J. acum ceva vreme, m-au convins să încerc programul după întoarcerea acasă. Rezultate amestecate: la unele poze a reușit să ”scoată” foarte mult, la altele m-am descurcat mai bine cu simpla Picasa. Rămâne de văzut cât de repede pot să-i învăț chițibușurile esențiale; dacă durează mult n-am răbdare. O încercare bună ar fi cele poze cu păsări – dar despre asta în episodul următor.
[pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-N-qcSh8K9kU/UXxLCNgd4NI/AAAAAAAAE20/AGiIw7Y7S8U/s144-o/IMG_3165.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/104193493699583218654/DrakeShakeReloaded#5871650515541942482″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_3165.JPG” ]