Portul Auckland (sau cel puțin partea turistică) e mai mic și mai șic decât mă așteptam. Nu are vreun element arhitectonic care să te dea pe spate, dar e o colecție de amănunte foarte moderne, proaspete, în care mă simt bine.
Mă atrage hangarul cu numărul 10, unde văd lume intrând ca la urdiniș, dar e o petrecere privată, așa că pas.
În continuarea lui ajung la un ponton dotat cu șezlonguri care invită la o siestă – după câteva poze în lumina clară mă așez și… adorm instant. Oboseala își spune cuvântul – și e bine așa, nu apucă să mă ia durerea de cap.
Dorm vreo oră și mai bine, când mă trezesc soarele e mai pieziș, lumina și mai frumoasă, pac înc-un rând de poze,
după care la pas înapoi pe lângă hangarul 10 spre oraș,
apoi dreapta pe lângă barca de la America’s Cup expusă cu mândrie pe faleză,
și apoi tot înainte pe faleza pavată cu cod de bare, peste pod, la loc cu panorama citadină,
mai departe pe lângă restaurante, hangare și locuri de joacă urbane până la altă margine de ponton, de unde se vede marele pod și portul de iahturi.
Când fac poza cu pescărușii pe șine nu mă gândesc că cele două chinezoaice care cară plase sunt un fotomodel și o fotografă,
găsiți fotomodela în aceste poze.
Încotro s-o iau?
Pare complicat să ajung mai departe, portul de iahturi e hăt în zare, așa că stânga-mpreeejur, mă întorc spre oraș, când, ce văd?
