La ieșirea din templu am o tresărire – nu mai văd comerciantul de cartof dulce, la care-mi făcusem notă mentală să mă întorc după vizita la muzeu. Se pare că am ieșit pe altă poartă – dar, din fericire, și aici este o tanti cu o tarabă mobilă. Intuiția e corectă – cartoful e senzațional la gust.

Astfel cu burta pusă la cale, parcurg mai mult la întâmplare un alt hutong, mai „turistic” decât Lishi de lângă hotel, dar care pierzându-mă prin el îmi dă un plăcut sentiment de ”undeva în China”,

până dau într-o stradă animată ce pare a fi de cumpărături. Îmi amintește de Little Five Points din Atlanta, găsești de toate, chestii care de care mai fistichii.

Sindromul King Kong însă ne cheamă spre un alt punct de observație: Cele Două Turnuri, cu clopote și cu tobe. Ajung întâi la cel cu tobe, în care mă și sui – cumva mă atrage mai mult.

Sus sunt multe tobe roșii – dar sunt refăcute,

una singură e originală, ruptă și căscată, săraca.

Dau o tură, poze de sus,

dau să cobor, dar văd niște paznici urcând, mă uit în jur și văd o bucată de hârtie unde scrie că e un spectacol de tobe la ora 3. E 3 fără 10. Păi, mai stau 10 minute – din nou timpul potrivit la locul potrivit. Și vin băieții. Și dau la tobe.

Tare.

Mă întorc la hutongul învecinat străzii de cumpărături,

căutând un magazin de tricouri, Plastered Shirts, de care auzisem de la o colegă. GPS-ul cu semnal foarte intermitent mă duce pe o stradă laterală, dar – nu găsesc nimic.

Mi-e foame, așa că mă întorc pe aleea de cumpărături Lugogu, caut ceva de mâncare rapid. Până la urmă mă opresc la un stand unde e coadă – au tot felul de prăjeli, iau un pui cu brânză, mda, așa și-așa, dar mi-e foame, așa că în îngurgitez rapid și mă îndrept spre stația de metrou Nanguoluxiang, pentru următoarea destinație.