Cumva nu-mi închipuiam Beijingul ca un loc plin de temple, auzisem că Mao a ras tot ce amintea de cultura imperială. Nu e chiar așa. Sunt o sumedenie de temple păstrate „prin grija statului”, cum amintesc inscripții mai peste tot. Templul Lama se pare că e la căutare turistică, și într-adevăr – văd aici mai mulți străini decât în zilele precedente la un loc. Dar și mulți chinezi care vin, aprind bețe și se roagă – clar o imagine la care nu mă așteptam într-un stat antireligios – se pare că s-au făcut „reforme”, sau s-au relaxat strictețurile și în acest sens.

De la templul Lama se face o stradă de hutong turistic, pe care o apuc. La un moment dat văd un grup de chinezi în stradă ascultând cuminți indicațiile unui ghid – taci că aici e ceva „local” de văzut. Mă strecor pe lângă ei și intru într-un minitemplu (cred). Dacă e ceva important aici, atunci mi-a scăpat. Fac 2-3 poze la alibi și merg mai departe.

Templul lui Confucius e mare, sunt câteva clădiri de văzut, și puțină lume – perfect. Cam același lucru – acoperiș țuguiat, ornamente, înăuntru nu mare lucru, un altar destul de mic, eventual ceva statui.

Pregătindu-mă să plec dintr-o astfel de clădire, văd că vin niște fete costumate fistichiu. Stai așa, că aici e rost de ceva „acțiune”. Într-adevăr, fetele se așează fără zăbavă în fața altarului, își acordează instrumentele și ne dau un concet superb de muzică tradițională celor 5-6 oameni care ne-am strâns în clădire. Moment de tipul „timpul și locul potrivit”, mult apreciat de călători.

De notat ar mai fi harta lumii cu China în mijloc – face bine să vezi globul prezentat altfel din când în când, nu te mai simți așa important.
Bulinele roșii reprezintă locurile unde au deschis sau vor deschide centre culturale (în ideea de a cuceri lumea, desigur). În zona noastră pleacă din Sofia.

Orientarea aici, ca în tot orașul de altfel, e mult ușurată de înscripțiile în engleză – ce bună e o Olimpiadă la casa turistului.

Pentru că altfel, din speech-urile ghizilor locali nu înțeleg mare lucru:

Unul din locurile preferate e aleea caligrafică – plăci mari de marmură cu scrieri chinezești vechi, ce au stat la baza alfabetului. Caligrafia, ce sport frumos.

Una din galerii prezintă sistemul educațional imperial, foarte avansat în acea vreme. Interesant, ca și ceasul solar de afară.

În rest, detalii.