marţi, 15 februarie 2005, 23:58

heeei… că de cnd nu ne-am scrijelit, plete dalbe ne-au crescut. (asta da rimă).

Mă doare ţeasta. Tocmai am venit de la spălătorie, unde am aşezat rufele în uscător. Am zis de spălătorie? E în afara clădirii, un rnd de maşini de spălat şi un perete
de uscătoare. 5 monede de un sfert de Dular spălatu, 4 monede uscatu.

Ce-am făcut în ultimele săptămâni? Multe şi mărunte… în sfârşit se pare că a venit timpul să mă lenevesc la scris. Păi, era vremea.

Dar – aşa pe scurt:

Interviurile.

Cum am ajuns aici, de a doua zi, cu fus orar cu tot, am început pregătirile pentru interviuri.

(tocmai m-am întrerupt, ca să dau drumu la film. Trag de pe Mini-Dvuri filmuleţele făcute pentru clubul documentar. Tre’ să ne apucăm să le edităm… treabă grea. În vikend, poate.)

Deci. Unul din domeniile pe care mi-ar fi plăcut să le experimentez în perioada practicii de vară e consultanţa. Îmi place ca idee, dar am auzit tot felu’, că e viaţă grea, multă muncă, epuizant. Şi am zis că dacă tot avem vara internship obligator, de ce să nu încerc pe propria pele, 3 luni. Booon. Numa’ că un internship nu pare a fi aşa uşor de obţinut. Interviurile sunt de tip „caz”: se dă o problemă (de exemplu snt un producător de hrtie igienică şi profitul îmi scade în ultimii 3 ani constant. Ce se ntmplă şi ce e de făcut? Iar catindatu tre să ntrebe ntrebări relevante, i se dau date pe parcurs, şi după ce a strns datele, să facă o analiză şi o recomandare. Totul n cam 30 de minute; restul de 15 fiind întrebări „comportamentale” – „dă un exemplu de când ai condus o echipă spre rezultate extraordinare” (ete junghiu’).

Pentru asta şcoala ne-a încurajat să începem a exersa din timp – noiembrie aşa. Sunt anumite tehnici – „frameworks” – care se aplică în funcţie de situaţie. Prin exerciţii şi studiu, se presuspune că catindatul nvaţă acele tehnici, exersează nenumărate cazuri (zeci-sute!), ca să fie pregătit. Unii mai conştiincioşi (indieni mai ales) au început pregătirile devreme. Alţii, k subsemnatul şi alţi cin’ se-aseamănă se-adună, au lăsat-o până după vacanţă… când însă am tras tare, zi de iarnă până-n seară. Programul era – pe la 11 ne strngeam la şcoală, cazuri, prnz, cazuri, seara – ceva, film, bere, ceva. Sau cazuri pnă noaptea, după…caz. Pe lngă cei din anul 1 (eternii Navjit, Malini & Selin, apoi Nandu, Ohad, Zaid, Evgheni, Abhi, Hanna) m-au ajutat mult cei din anul 2 – Matt, zis Gurul consultingului, cu internship la Bain, Catherine si mai ales NIGEL, meseriashu (amandoi cu job la Deloitte). Nigel a petrecut ore în şir cu Selin, Tuvan şi cu mine (în principal, dar şi cu alţii, sporadic) şi ne-a antrenat mai ceva ca Alex Ferguson pe Manchester United. Mare om, mare caracter…
Şi au început să curgă chemările la interviu… de obicei, 2 runde, eliminatorii, chemau cam 12 în prima, pentru 2 interviuri cap la cap vreo 5-6 în a doua, 3-4 interviuri caplacap, 1-2 oferte. Deh, şcoală mică, da’ orişicât. Cum sosea chemarea, se intensificau exponenţial pregătirile… a fost o lună nebună, şi nici nu începuse şcoala… stres… unii (foarte buni) au primit foarte puţine chemări, alţii aproape toate. Kestie şi de noroc…
A, dar înainte de asta – deci anul a început deci cu international lead weeks, excursiile tematice în America de Sud (Brazilia-Argentina), India şi China. 3 grupuri. Eu am participat la „lead week-ul local” – deh, fondurile (excursiile au fost cateva mii de para). M-am dus la lead weekul „Valuation”, care suna cel mai dificil şi mai străin de cunoştiinţele mele – anume, şi bine am făcut, căci mi-a folosit la interviu. La începutul lui ianuarie au fost interviurile pentru investment banking – ăştia îs cei mai tari. De obicei la New York, dar şi Atlanta sau Charlotte. i-bancherii s cei mai tari, cele mai dure interviuri şi procese de selecţie, se fac şi cei mai mulţi bani (Hushpanu ştie) – dar am colegi care au reuşit, între care Ian meseriaşu. Dar cel mai tare a fost Alanbek. Kazahu’ de 24 de ani a fost refuzat de UBS. Am văzut cu ochii mei. Motivul? Citez: „după o analiză atentă, am ajuns la concluzia că pregătirea şi experienţa dv. DEPĂŞESC nivelul unui student de MBA, aşa că ne pare rău nu vă putem angaja” !!!! Până
la urmă a găsit internship la Merryl Lynch la Londra…

Boon… şi au venit interviurile de consultanţă. Eu şi băeţii (Zaid, Tuvan, Jeff) aveam unul asigurat la ATKearney, din cauza competiţiei cştigate, dar suspansul era pentru altele… Având GMAT şi note modeste şi experienţă zero, nu-mi făceam iluzii prea mari (ca să n-am deziluzii, k Emerich Jenei). Din cele 3 mari, care cică se uită la GMAT ŞI la NOTE, mă aşteptam să mă cheme eventual Bain peste rnd, nu ştiu de ce, cultura poate – ţeapă însă. Au tăiat lista la GMAT 710 scurt… eheheei, mai era pân’ la mine… Celelalte 2 m-au chemat nsă. Poznă cu fiecare… Să le zicem BCG şi MC&K.

A, dar înainte, ăştia de la ATKearney… un interviu a mers bine (Selin îmi spusese cazul cu o seară înainte!), celălalt mi s-a părut că n-o mers prea bine. Nu mă aşteptam să mă cheme la runda a doua uruguay… eram n maşină la Sunnia, o ajutam să care o masă, nghesuit n spate, cnd sună telefonu’. Era ATK… mă chemau la runda 2. bucurie generală… Aşa deci, prima victorie n deplasare. Mă duc la ăştia la turu 2, care consta într-un caz de o oră prezentare, apoi alte 2 interviuri de o oră. În aceeaşi dimineaţă am avut alte 2 interviuri, runda 1 la MC&K. Şi am făcut greşeala să mănânc şi să beau un pahar de lapte. Pentru energie, m-am gândit. Cnd colo… m-a luat un somn în timpul cazului de o oră… nu m-am putut concentra deloc! M-am trezit spre sfrşit, panică, nu aveam slaiduri gata, nu calculasem nimica… de groază. Plănuisem o prezentare spectaculoasă, cu „animaţie” de slaiduri unul peste altul, shmekerie… dar n-am avut numere… a fost destul de trist. Au intrat, eu încă lucram la slide-uri… N-am avut spici, am improvizat tot, ultimul slaid era gol, aşa că m-am făcut că aşa trebe şi am improvizat un mic brainstorming live… relativ jenant, dar orişicât, decât să tac şi să zic „gata”… am ieşit deprimat rău… al doilea interviu fu cu unu’ mai bătrân, care m-a încuiat cu un caz la care trebuia să pun 3 întrebări şi apoi să dau răspunsu’… de unde, că n-am nimerit ntrebările care trebuiau… abia la ultimul interviu mi-am mai revenit. M-a întrebat ce aş recomanda lui Procter&Gamble să facă după ce au cumpărat Gillette. Eu am crezut că e caz fictiv, dar am aflat dup-aia că era adevărat, se anunţase de dimineaţă… bine că nu m-am dat de gol că nu ştiam, şi am băgat la greu ce mai ţineam minte de la merger-ul CCHBC…
Am ieşit deprimat. M-am mai nveselit cnd am auzit ce păţiseră Zaid şi Selin… săracii, nici prezentările lor n-au mers prea strună… am râs cu toţii unii de alţii, mi-a mai trecut. Selin a primit oferta a doua zi. E tare gagica, 24 de ani, sbrnâie. M-am bucurattare, căci e „de-a noastră”.

La BCG am trecut runda 1 mai lejer – am avut şi noroc de cazuri plăcute… ca să-mi spună dup-aia ăştia de la şcoală că de fapt m-au chemat din greşeală, că nici nu trebuia să particip din cauza vizei… no, ca să vezi… am aflat dup-aia svonuri că băeţii chiar mă voiau, că le-am plăcut şi că aveau nevoie de oameni de marketing… tseapă. MCK – altă posnă. mă chemaseră la interviu şi cei de la biroul din Atlanta, şi unii de la un birou european. Am tăcut chitic, deşi am simţit că e ceva în neregulă. Am mers la prima rundă la Atlanta, şi, surpriză, m-au chemat şi la runda 2. Boon… şi cnd m-au sunat să ne înţelegem ca timp şi loc, mă pune bibilica să zic că m-au
chemat şi la NY pentru Evropa… hop! Stupoare! Mi-a zis fata că tre’ să aleg un singur birou pt runda 2… shit! Nu puteam să tac?!? Mergeam la amndouă frumos…
asta e, am ales New Yorkul, că mi-am zis „măcar de-o vizită să-mi iasă”…
Între timp, ATKearney mi-au transmis refuzul… au fost impresionati de creativitate, dar am suferit la capitolul analitic-cantitativ, adicatelea la lucrul cu cifre, analiza matematica a cazului. ce ma asteptam…

New Yorkul e cam ca Bucureştiu’, dupa ce te obisnuiesti cu faptul ca te uiţi spre cer si vezi tot case… Mare diferenţă faţă de Chicago nu-i, aşa ca aspect, se vede şi în poze. Doar că mergeam ce mergeam, şi deodată mă trezesc în Times Square, pe Broadway… şi dau să găsesc staţia de metrou Penn(sylvania) şi cnd colo ce văd lângă ea, scris mare: Madison Square Garden.
Interesant sentiment. Aseară, după interviu (sau… să începem cu începutul? Nu.) deci – aseară, după interviu, m-am mai plimbat un pic pe străzi, să iau tradiţionalul
puls al oraşului, şi a fost destul de impresionant. Că se lăsase întunerecu, toate luminile la reclame aprinse… fain. America. Ajung la concluzia că America pe care o ştim de la televizor e de fapt compusă din maxim 10 kestii dintr-o ţară cât un continent… Niu Iorc e unul dintre acele kestii, Chicago altu, probabil Los Angeles, Miami, Colorado Springs şi poate încă câteva… dar vastul rest ne e necunoscut. Şi zic asta cu mirare pentru că ce pentru mine părea imens şi avea o aură de magie de la tembelizor, în realitate e… uman, câteodată chiar destul de mic. Broadway e o stradă cât Magheru de lată, doar că căşile sunt de circa 4 ori mai înalte, ceea ce dă un pic altă senzaţie, mai ales dacă se întâmplă să fie luminate de sus până jos în reclame. Şi se întmplă destul de des. Madison Square Garden e un paralelipiped imens plin de geamuri de lngă o gură de metrou (n-am intrat însă înăuntru, să-mi cadă plombele proaspăt puse de Marta, poate data viitoare), iar clădirea ONU e, tot aşa, un bloc foarte mare şi plin de geamuri. Drept e, că s-au făcut simţite nişte uşoare furnicături pe şira spinării când stăteam pe bancă, vorbeam cu tata la telefon şi mă holbam la sediul ONU de peste drum… emoţii au fost, dar nu aşa copleşitor pe cât mă aşteptam. Cred că omul se obişnuieşte repede cu orice… doar’ era unul din visele aparent îndepărtate să ajung o dată la NY, şi când am ajuns, …no, parcă mi se părea destul de normal. O fi şi că am văzut Chicago înainte…

Binenţeles că n-am apucat să văd nici măcar a 10-a parte din cât aş fi vrut… dar trebe venit şi stat cel puţin o săptămână, frate… ce am reuşit să acopăr aşa, rapid, în afară de cele menţionate, strada 34 (era miracol în strada 34 sau 43? Oricum, am fost şi pe 43 :) , Madison Avenue, 5th Avenue, 1st Avenue, Fashion Avenue, Rockefeller Plaza şi, nu n ultimul rând, Empire State Building, pe care m-am suit, pe urmele lui King Kong. Şi am văzut Statuia de la depărtare… mai sunt multe de văzut, Central Park, Wall Street, Greenwich Village sunt doar câteva în Manhattan (k să nu zic de alde Harlem şi Broncs…)
Ajunsesem de dimineaţă, avion la 7 jumate, aterizat la 9, suit taxiu, sunat Adiţă, care cum stabilisem mi-a „dat” un caz pe telefon – exerciţiu extrem de binevenit, pentru punerea creerului în mişcare. (am aplicat şi eu metoda ulterior, cu Evgheni, care s-a dus tot la NY pentru Moscova).
Interviurile au fost dure… la cazuri intr-adevar a fost lupta dreapta, parte-n parte – am avut 3 domenii de care habar nu am – carti de credit, outsourcing bancar si societati de asigurari de viata care au probleme la bursa (!!). dar am luptat ca niciodata pana la ultima suflare, si cum necum le-am răpus. (de-acu tre sa-mi odihnesc celula un an, sa ma refac). După ce-am ieşit (stors) am luat-o pe străzi… poze, poze… am ajuns n Times Square pe nesimţite… am început să simt oraşul. L-am sunat pe Şerban, m-am dus seara la el, dar pnă atunci, atmosfera din Manhattan… inegalabil. Unele lucruri nu au într-adevăr preţ… păi, cnd căutam staţia de metrou m-am trezit la Madison Square Garden… Empire State Building… Broadway… ioi, ioi. Seara a fost de neuitat, una dintre cele mai de neuitat din tutta la mia vita, mai ales că m-au
sunat băeţii că îmi fac ofertă de internship… aşa că dacă totul merge bine cu permis de muncă şi etc-uri, la vară vin la Europa.
A doua zi m-am suit pe Empire State Building… No comment. Poze sunt AICI.

Cursurile

Asta a fost cea mai importantă kestie de început de an. Între timp a început şcoala… şi iar, ca Harry Potter, teme în fiecare zi, grlă… Cursurile sunt: Strategic Management, IT & Operations – astea obligatorii. Apoi m-am băgat precum musca la unele dintre cele mai grele cursuri: Decision Modeling, cu Noonan, şi Financial Statement Analysis – un fel de contabilitate aplicată. Da’ mi-am zis, dacă tot s aici, ce rost are să merg pe ruta uşoară. Dă-le-ncolo de note, măcar să rămân cu ceva. Profii… nu ştiu încă. Cursul de IT & Ops e cam plictisitor rău… Profa de strategic management e o chinezoaică tânără şi FOARTE drăguţă… din păcate mi se pare că se şi răsfaţă ca atare… mă rog. M-am băgat şi la Marea Competiţie de Strategie de Marketing (GMSC), care contează ca un curs, da’ se pare că e muncă cât pentru două serioase… Sunt proiecte de echipă, reale, de la companii reale are au probleme şi plătesc facultatea pentru serviciile noastre de consultanţă. Concept fain, că ne dă expunere la probleme reale. Clientul nostru e SunTrust, o bancă locală măricică, la care trebuie să umblăm la strategia de online banking. În fiecare săptămână e câte ceva de predat la client… Să te ţii… Mâine dimineaţă mergem n vizită la ei. Ia să mă duc eu la nani…

Pe scurt, alte interesante au fost competiţia BestBuy – noroc că scurtă, dar intensă ; n-am câştigat, dar ne-am distrat tare într-o echipă de zile mari – cu Zaid, Ohad, Sean si Jeff.

SuperBoul

Din cauză că Atlanta Falcons a ajuns n semifinale, am mers la Zaid să văd meciu’. Aşa am descoperit fotbalul american. Odata ce pricepi regulile, e chiar interesant. Alt gen de adrenalină faţă de sporturile cu care sntem obişnuiţi, dar e chiar interesant. Ce mai râdeam eu de ei, dar acu’ îmi place! M-am uitat şi la SuperBoul, finala, la Sunnia acasă, la un televizor FOARTE MARE…

Şlapii

Cum a trecut de 0 grade (pardon, 32 grade Fahrenheit, care se nvrte în groapă de cât l-am njurat paşnic n gnd – în hindi desigur), cum apar pantalonii scurţi şi şlapii… eu în şubă, ăştia în picioarele goale…

Next steps

Am un caz de predat mâine la FSA, prezentare la management strategic joi (tre făcută), deliverables la GMSC, de citit la greu la fiecare curs, plus probleme administrative. Bine că s-a terminat Best Buy… Cred că ne mai auzim după examene… Sau după bal, dacă se ntmplă ceva interesant. Ca paşi mai ndepărtaţi, e absolvirea lui Adiţă, la care vreau sa merg la Michigan, şi competiţia pseudosportivă inter-MBA de la Duke, unde m-am înscris. Mai vedem pân-atunci. Deocamdată, mă duc să iau
rufele din uscător, încalec pe-o şa…