un alt vikend reusit, cu ceasuri si poze. N&B (din nou N&B, dar
altii :) snt amandoi pasionati de pozat, asa ca am fost gand la gand. intai
si-au luat ei ceasuri meseriashe, apoi am plecat la lucerna. Era un festival in
toi, festivalul orasului vechi (altstadtfest). Un fel de festival de la
sighisoara, foarte asemanator, doar ca mai linistit si oarecum naiv fata de
sbuciumul patrunshilor sighisoarei. Astia n-aveau pretentii – nimic medieval in
toata afacerea, mult plastic, multa bere, crnati si pizze, scene la tot pasul
cu tot felul de activitati muzicale mai mult sau mai putin folclorice, ceva
animatori, si cam atat. Petrecere campeneasca in toata regula. Un festival vechi, ca probabil e de traditie, de cand lumea,
despre si in orasul vechi, dar foarte „nou” in aspect. Mi-a crescut respectul pentru
festivalul sighisorean – macar oamenii aia se chinuie sa-i dea o tema, o
coerenta. Pe care n-am vazut-o aici tematic, doar practic – organizare ca de
obicei eficienta, curatenie, si coerenta in simtamant – distractie simpla, cinstita
si zmbitoare. Oamenii zmbesc voios, aplauda eforturile celor care se produc, un
entuziasm sincer dar oarecum „de suprafata”… oare unde o fi diferenta? Ca am
simtit clar o diferenta fata de ce e la sighisoara. poate pentru ca lor acest
festival li se pare ceva „normal”, cum ai merge la cumparaturi.. nu e ceva
iesit din comun, care sa le dea stari deosebite, sa ii faca fericiti.. vad doar
voiosie de suprafata, „distractie” senina, onesta si care-si stie clar
limitele… ori mi s-a parut ca festivalul de la sighisoara are capacitatea de a
face oameni fericiti.. chiar temporar.. tinerii aia tzacaniti scapati de sub
supraveghere parinteasca si care dorm prin iarba, sau picteaza fetze, sau vand
kestii nostime, sau canta la ghitara, mi se pare ca „dau” mai mult decat
politicosii petrecareti de aici. Isi pun mai mult din suflet pe tava, ceea ce
ii face, pe unii, mai fericiti, pe altii, mai nenorociti, dar pe ansamblu cu
trairi mai intense. Nu stiu, doar o teorie.

 

Lucerna, farmacatoare ca de obicei, parca si mai si asa gatita de
sarbatoare, cu balonase peste poduri si lume multa. Ne-a furat timpul; cand sa
plecam, era deja 5… unde sa mergem? Pilatus (muntele) era cu capul in nori, asa
ca am zis sa nu mai patzesc o data la fel, sa urcam degeaba, asa ca mergem pe muntele
Rigi. Fuga la gara la informatii turistice – zica mai prindem ultimul tren din
arth goldau, la 6 si 10. fuga la masina, dar era departe… pana o gasim.. pana
iesim.. arth goldau era la 30 min, nu mai prindeam trenu.. asa ca am zis spre
cealalta varianta, cabina de la weggis, chiar daca nu urca pana sus. Mergand
spre weggis, si studiind pliantul, gasesc ca de la vitznau, care e dincolo de
weggis, pleaca ultimul tren la 7 jumate spre rigi kulm. Aviz amatorilor. Am
luat acel tren (46 de franci biletul! Tren privat, cred). Am urcat pana sus pe
rigi, 1800m, de unde se vede lacul vierwaldstaedter, lacul zug, inca unul in
departare, si creasta alpilor… frumos. Privelistea cu un pic de negura in
departari, dar oricum frumos. Cu apus, cu tot ce trebe. Lumina fotografica
a-ntaia. Cum trenul de intoarcere era la 22:40 (!), am luat-o in jos catre
statia precedenta, unde am mancat. Eram doar noi si inca un cuplu la masa, si
proprietarii – bunici, copii, nepoti – 2 blondutzi elvetieni foarte fotogenici.
(Cele 2 studente americane care mai erau sus au ramas in vrful muntelui pana a
venit trenu’.)