datul in barci

sambata seara un
coleg care a studiat aici ne-a scos in whiskey park, un club schmecher, unde eu
ca de obicei m-am plictisit copios, dar am stat pana la sfarsit, ca ce sa-i
faci, oricum toate localurile aici inchid la 2, asa ca daca tot am stat,
vorba-vorba cu 3 colegi, la care zice unu’ ca doi dintre ei mergeau cu barca a
doua zi. Al treilea, hop, ca si el vrea. Si cum intr-o barca incapeau 4 oameni,
m-au intrebat daca nu vreau si eu. Luat pe nepregatite am zis ca sa vedem, ca
nu stiu, modul clasic in care se pierd oportunitati in viata. Dar in drum spre
camera m-am gandit – da’ de ce nu? Ca orasul l-am vazut. Abia vad si eu cum e
sa mergi cu o barca de-adevaratelea. Mai fusesem o singura data, la greci, si
imi placuse. Asa ca a doua zi, desi nu mi-a sunat alarma si nu m-am trezit, dat
fiind ca si ei au mai zabovit, m-am dus.

Aveam oareshce
emotii.. barca era mica de tot, sub 22 de picioare, un catarg, 2 vele si gata. Am
avut oaresce emotii.. pana am iesit pe apa.

Senzatia e
nemaipomenita. Liniste din aia care te invaluie din toate partile, culmea, desi
se aud zgomote, doar’ orasul e aproape, treci pe langa zgarie-nori… dar e un
sentiment combinat de micime si libertate, 4 oameni pe o coaja de nuca, langa
marele oras, mici si aparent neputinciosi, si totusi liberi – nu tu strazi,
trotuare, masini, gaze de esapament… doar la vapoare trebuia sa avem grija, si
la alte barci, dar n-au fost prea multe. Barca noastra nici n-avea motor,
velele si vantul au avut cuvantul.

Cei 3 colegi (echipaj
ca de bancuri, un american, un neamt, un evreu si un roman au pornit pe mare…)
au toti certificat de conducere a barcilor cu vele, eu eram singurul pchicat
din luna in domeniu. Au avut ei grija de tot, eu am incercat doar sa nu stau in
cale, si sa ajut de cateva ori cu mici interventii gen „trage de franghia aia”.
„cum, in sus?” „nu.” „in jos?” „nu.”. „in lateral?” „nu.” „da` cum?” „asa.”. „aha.”

La fix.

Iesirea din port
a fost de poezie. Mergeam inceet, in zigzaag… poze la greu cu „skylineul”…
foarte frumos. Ei tot ziceau ca „la intoarcere o sa avem vant puternic din
spate”, se bucurau, eu nu prea constientizam, ma lasam furat de priveliste.. am
iesit mai in largul estuarului (nu in ocean, e prea departe), am intors pe dupa
o insula, si… a venit. Vantul. Ce nu nu constientizasem eu era ca vantul vine
cu INCLINATIE. A barcii. De vreo 30 de grade, cel putin. Uau. Brusc, toti pe o
parte, cica colegul din israel – „hai sus, pe margine”. Ä‚ă… hm. Americanul cica
da, ca sa balanseze g
reutatea,
dar vezi nu prea pe margine, sa nu cazi cand se indreapta. Atata mi-a trebuit..
asa ca am stat oarecum pe ghimpi. Intoarcerea a fost cu totul altfel, adica
vant „din pupa”, inclinatie mare si inconstanta, friig, apa care ne-a udat
relativ fleasca, stres sa nu cad, dar, per ansamblu… frumos. Nu incetez a ma
minuna cum sunt facute barcile astea, sa nu se rastoarne ele, sa mearga asa
inclinate.. minuni ingineresti.

Marea oboseste… ar
mai trebui niste somn.

 

http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf

Publicitate

2 gânduri despre “datul in barci

  1. si inca ceva: in timp ce tu te dadeai in barci, Romania a batut Olanda. pe o vreme cainoasa si rece, am fost mai pragmatici ca ei. am baut o sticla de vin rosu de emotie! :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s