Chemarea Nordului (12): Reykjavík

19 iulie

Probabil faza sejurului s-a consumat la ora 2 dimineaţa, la guest house Pavi, Reykjavík, Islanda. Ajung la poartă, văd însemnare să sun la un număr pentru checkin. Încerc să sun, nu merge. Încă o dată, nimic. Telefonul meu nu merge în ţara asta! Ce mă fac?! Cred că am scăpat o expresie mai puţin ortodoxă (crezându-mă singur); şi pe când mă pregăteam să mă panichez, apare un tânăr în capul scării. Aaa, ce bine! You are Danny? Yes. Thank you, i was trying to call you… încep să-i explic. La care mi se pare că aud – „poţi să vorbeşti şi româneşte”.

Poftim?

„Poţi să vorbeşti şi româneşte” – într-o română pură ca lacrima.

Să cad jos, nu alta. În fundu’ lumii, aproape de cercu’ polar, rezervare făcută la nimereală pe internet – unde nimeresc? Unde sunt întâmpinat româneşte!

Dani e din Craiova, şi lucrează în Islanda de 3 ani. A doua zi am întâlnit-o şi pe Veronica, soţia lui, la micul dejun. Cei doi administreaza proprietatile unui islandez nebun (vom reveni), adica această pensiune cu ţşpe camere, plus alte apartamente, plus încă o pensiune. Nu puteam nimeri la nişte oameni mai de treabă!
Tare e şi camera unde stau: 20 de paturi, aranjate în… cubicles, cum sunt prin birouri. Despărţite de pereţi de carton, dau un aer de „spaţiu privat” foarte fain!

Am pornit prin Reykjavíkul însorit pe la 11 (nu m-am grăbit, ştiam că o să fie lumină… multă vreme ;). Faza asta cu neîntunecarea mi se pare cea mai meseriaşă. Dă un aer de optimism subliminal, când ştii că nu se întunecă. De-aia, combinat cu faptul că eram foarte bucuros că mă plimb prin Reykjavík şi că e soare, ce mai, eram într-o stare de entuziasm. Când am conştientizat aceasta, a venit desigur şi întrebarea – oare ce se va întâmpla să mă dezumfle? Întotdeauna se întâmplă aşa – când dă bucuria pe dinafară, vine un şut în plex negreşit. Mă gândeam – probabil nu voi găsi locuri la excursiile pe care vreau să le fac, ceva trebuie să se întâmple.

Şi s-a întâmplat, desigur. Şi anume, am găsit locuri, la biroul de turism, da’ scumpe rău. Mai ales una din excursiile pe care vreau să le fac, e scumpă de mă dor buzunarele. Am luat totuşi bilet… asta e, dacă tot îs aici… Dar tot m-au năpădit îndoielile post-cumpărare – oare am făcut bine? Oare merită? Nu era mai înţelept şi mai „buddhist” să renunţ, să folosesc banii ăia altcumva?
Şi uite aşa s-a dus starea de beatitudine. Fericirea are un preţ, de obicei piperat. De data asta, la propriu!

O rază de soare a rămas totuşi: la plecarea de la biroul turistic mi-a zis domnişoara de acolo că, a propos, este un tur al oraşului, pe jos, moka. Poftim? Da, pleacă de afară de aici, la ora 1. Mă uit la ceas, 1 fără 5. Aşa că m-am încadrat imediat în peisaj, şi a fost o decizie foarte bună. A fost într-adevăr gratis, şi ghidul, un „viking” umblat prin lume, glumeţ şi informat. E ăla cu plete şi cioc.

Aşa am aflat câteva lucruri interesante despre Islanda, parte din care o să le înşir aici, în ordine haotică:

  • O vorbă a reginei Danemarcei zice „dacă te rătăceşti în pădurile din Islanda, ridică-te în picioare”. Asta pentru că cei mai înalţi arbuşti care cresc aici nu-s cu mult peste jum’ate de stat de om. O ţară complet fără păduri!
  • Ca urmare, casele din lemn pe care le-am văzut au fost făcute cu lemn importat din Norvegia (prima); cele mai noi au material de streaşină şi pe lateral – mai eficient de apărat împotriva ploii şi zăpezii (cea din spatele ei)

  • Pe la 1800 aveau rata de alfabetizare 100% (!!). „păi, ce să şi facem iarna? Citim”
  • Sistemul educaţional e deci foarte dezvoltat (şi gratis, complet). Prima şcoală e înfiinţată în 1052
    ne-a recomandat o carte, „independent people”, a lui Halldor Laxness, singurul islandez laureat al premiului Nobel (pentru literatură)
  • Ţara a fost colonizată de vikingi pe la anul 800, mătrăşind ei cei câţiva călugări irlandezi aciuaţi aici.
  • Cică genetic bărbaţii sunt norvegieni, dar femeile irlandeze. Vikingii aveau o bază mare în irlanda, de unde luau (cu japca) femei cu ei.
  • Cel mai vechi parlament din lume a fost înfiinţat de viking aici. Anul 930. despre asta vom mai vorbi
    populaţia ţării e de 310000 (trei sute zece mii), din care mai mult de jumate trăiesc în capitală şi împrejurimi. Cică abia vreo 20% din suprafaţa insulei e locuibilă
  • Ţara e aprovizionată cu energie naturală, 100%. 30% termală, 70% hidro. Sau invers. Oricum, prima dată când am intrat în baie, am simţit miros de sulf. O fi bună de băut? Vero zice că da, şi e bună. Ca apa de la Căciulata, ca miros, dar normală/bună la gust. Vine direct din pământ. Cea caldă (inclusiv la duşuri) e apă caldă adusă direct din pământ!
  • Asta pentru că Islanda stă pe falia Atlanticului, deci vulcani, deci apă termală.
  • Criminalitatea e destul de redusă. Cică numărul de telefon al preşedintelui şi primului ministru se găseşte în cartea de telefon.
  • Energia asta ieftină şi ecologică a avut şi un dezavantaj neaşteptat: pentru că e atât de ieftină, guvernul vrea s-o vândă unor canadieni sau americani, sau şi şi, care construiesc o mare hidrocentrală, pentru care inundă o suprafaţă întinsă de sălbăticie neatinsă, pentru a construi un… combinat de aluminiu!! lumea pe aici e scandalizată, dar se pare că latră câinii, ursul trece, fabrica se face…

După tur, am luat-o la picior „individual”, fără ţintă, doar aşa. Oraşul e mic, nu prea ai pe unde să te învârţi, pe strada principală de cumpărături,

la intersecţia principală, unde e afişat un proiect fotografic de a poza fiecare copil islandez de o anumită vârstă din mediul rural

pe lângă lac

în „centru”, la catedrală (mijloc) şi parlament (dreapta)

în port.

A propos de port, acolo e cel mai cunoscut stand de hot dog din ţară, care cică îl şi face pe cel mai bun.

Bill Clinton a venit la o conferinţă şi trecea pe lângă stand, să se urce în maşină (probabil vizitase aeroportul), când o angajată i-a strigat dacă nu vrea un hot dog. S-a oprit, şi a zis da, a luat tot stafful. Le-a plăcut. Au şi poză cu el :D.
Şi într-adevăr, e cel mai bun hot dog pe care l-am mâncat vreodată. Se pare că nu numai eu, ci şi aceşti tineri care au sosit chiar când stăteam la coadă

să mănânce un hotdog festiv!

Cu aceasta, am luat-o frumos în sus spre domul cel mare (poza e făcută în jos din cauză de lumină mai bună)

care dom era tot în schele

dar din spate se vedea mai bine

iar de sus din turn, oraşul

La ieşire, am întrebat cum se ajunge la Perlă… păi, e de mers vreo juma’ de oră, înspre periferie… hmm… voiam să ajung şi la magazin, să iau de mâncare, era 4, ăia închideau la 6, ar fi fost strâns… e mai bine să merg întâi la magazin în oraş, nu? da.
Am ieşit, şi… cred că am făcut ce am fi făcut şi dacă eram împreună cu N (T-I) într-o situaţie asemănătoare – stânga-mprejur, şi spre Perlă ;).

Care e chestia asta,

de fapt rezervoare de apă, peste care s-a aplicat structura de sticlă cu pricina, plus restaurant. Priveliştea nu e cu mult mai spectaculoasă ca cea de pe Dom, dar în Dom erai înăuntru, aici erai afară şi savurai.

Apoi, viteză înapoi, am ajuns şi la cumpărături (am decis buget de austeritate la mâncare pentru a finanţa excursiile, deci nu mai răsfăţ prin restaurante, ci pâine, brânză, roşii, mere, paie, apă şi bătaie, de la magazin.

Era 8 seara. Soarele sus pe cer, frumos. Hmmm… un gând nu-mi dădea pace. E lângă Reykjavík un oraş cu nume foarte fain. Höfn. Daaa, da’ nu de Höfn îl ştiam eu, ci de forma dativă a lui, adică – Hafnarfjörđur. Era la 30 min cu autobuzu… aşa că m-am dus.

Totul era deja închis, desigur, şi n-am stat prea mult. La vremea aia, nici nu era mare lucru de văzut – e un orăşel de pescari destul de cochet şi dinamic ziua.

dar la noi între timp se lăsa seara,

aşa că… după o scurtă plimbare am luat următorul autobuz înapoi. Şi, pe când islandezul de rând se pregătea să iasă în baruri în celebrul „runtur”, raidul barurilor de weekend, eu mergeam spre casă. (procedura cu raidul barurilor e – se bea zdravăn acasă, că în baruri e în jur de 7 euro o bere (!), şi după miezul nopţii se iese prin baruri. M-a tentat să mă duc să văd cum e, dar am renunţat pentru un pic de somn în plus, în vederea excursiei de a doua zi, cu plecare la 8. eh, nu le poţi avea pe toate, mai tre’ şi prioritizat.

Constat că un alt efect al nopţilor luminate e că îngreunează mersul la culcare. Mai ales în combinaţie cu adrenalina excursiei, locuri noi, o grămadă de senzaţii de digerat… dacă mai e şi lumină, nu-ţi vine să te bagi în pat. Dar acum e destul de întuneric afară (e trecut de 1, probabil punctul de maxim al întunecimii, nu mai vezi să citeşti), mă duc. Noapte bună.

5 gânduri despre “Chemarea Nordului (12): Reykjavík

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s