Dintre limbile nordice, islandeza imi place cel mai mult pana acum. Daca danezii si mai ales suedezii (si norvegienii, e cam tot aia) vorbesc săltat/cântat, parcă mirat, zici că vorbesc mereu cu copii mici – „ütt’ – ött’ – ätt’ -itt”, de parca tot timpu’ se îneacă, islandeza curge frumos, din vârful buzelor, cu cele mai ciudate sunete combinate complet natural. De exemplu, đ se pronunţă ca „th” sonor, ca în „leather”, Þ e ca „th” uscat, din „thing”, sau „c” spaniol ca în „cervantes”, apoi au şi „chhh” tare, dar nu asa enervant de tare ca în olandeză, şi æ ca ä, au si ö, si ü, care e u ca penultimă literă. „S”-ul îl pronunţă apăsat, ca spaniolii şi grecii, „LL” se citeşte „DL”, „au” un fel de „eu”, ş.a.m.d. Combinaţia asta nebună mie îmi sună foarte apropiat de „elfish”, limba vorbită de Arwen & co. în stăpânul inelelor, care e dintre cele mai cool chestii, care este.

Să luăm de exemplu cuvântul Snyrting – nu-i aşa că sună fain? Deja îţi poţi imagina un erou din poveşti cu elfi, druizi şi vikingi viteji, eventual din aceeaşi ceată cu Aragorn, Legolas, Mithrandir, Gimli şi Boromir. Snyrting.

Înseamnă „WC”.

Dar sunt şi alte cuvinte faine – de exemplu, ce ziceţi de strada asta, din centru: Skólavörđustígur. Sau, cea mai tare combinaţie de italiană şi islandeză pe care am văzut-o:

Şi ca ultimă remarcă, revenind la elfi şi gnomi, se pare că n-am fost prea departe cu presuspusul, că nu mult după ce mi-a venit gândul, am găsit asta pe o casă. Pentru cunoscători:

Limba islandeză e strămoşul germanei şi al englezei. Cum ei au fost izolaţi atâta amar de vreme, au păstrat limba vikingilor de pe la anul 1000 aproape nealterată. Comoară lingvistică. Am vrut să-mi iau un minidicţionar englez-islandez, da’ era vreo 20 de euro. Cum mâine dimineaţă la 7 plec, am zis lasă, ajunge cartea lui Laxness. Dacă o fi vreodată nevoie, vedem atunci. Am mers la casieriţă şi am întrebat-o pe ea cum se zice „cool” în islandeză. Flott. Sau svalt. Adică flott, ca în nemţeşte, sau swell, ca în engleză. Cool, ce mai.