Chemarea Nordului (14): Geysir

20 iulie

Prima excursie „standard” a fost „Golden Circle”, cercul de aur. Plecare la 8 fix, „din faţa casei”. Mă întrebam dacă e turism din ăsta „de masă”, asemănător cu ce am văzut în Spania sau Turcia. Da.

La 8 fără 5, cobor la micul dejun, mă reped să-mi fac un sandwich să plec. Un individ înalt, blond, cu părul până pe umeri, între 2 vârste, stătea în mijlocul bucătăriei şi se uita fix la mine. În timp ce făceam sandwichul, cu coada ochiului am procesat că tre’ să fie vorba de patron. Dani îmi povestise unele chestiuni despre el, că e un pic mai… ăă.. deosebit.
Zice – „tre’ să-ţi dai alea jos, că nu încapi la masă”. „Alea” fiind probabil geaca legată de şale şi rucsacul din spinare. Zic, „nu stau, că tre’ să plec.”
„Aha, foarte bine.”
Termin sandwichul.
„Eşti gata?”
„Da.”
„Bun. Acum du-te”.
Mă uit după un şerveţel. „Ce e, ce cauţi?”
„Un şerveţel.”
„N-avem. Numai pe masă.”
„Aha, bine”. Mă întind şi iau un şerveţel de la masă.
„Păi da, că te aştepţi ca oamenii să mănânce la masă, nu aşa, pe drum. Nu e frumos („not nice”).”
„…”
„Acum du-te.”
„Zâmbind pe sub mustaţă gândindu-mă la ce se referea Dani prin ‘deosebit’, o iau pe scări în jos. Vine în capul scărilor, se uită după mine: „Vezi să nu dai pe jos. Faci mizerie, nu e frumos.”
Am plecat, zâmbind de-a binelea. Dani şi Vero se înţeleg bine cu el, dar cred că au avut de tras până să-i găsească ac de cojoc şi mijloace de comunicare. Probabil faptul că muncesc cât 10 a fost unul din argumente…

Sunt cules cu un microbuz la 8 FIX, microbuzul mai culege turişit adormiţi de pe la alte pensiuni, suntem duşi la un punct de „colectare şi sortare”, unde ni se emit biletele şi suntem suiţi în autocare mari, pentru destinaţiile specifice. Şi la 9 îi dăm drumul.

Drum care arată cam aşa, drept prin câmpuri de lavă (!) acoperite cu muşchi, însoţiţi de o conductă de apă caldă.

De altfel, prima oprire, „de încălzire”, e pe un deal de unde se vede o centrală geotermală cu câteva puncte de colectare a apei calde.

Centrala serveşte oraşul Reykjavik, cum ziceam o parte din el, inclusiv cea în care stau, fiind aprovizionată direct cu apă caldă de aici (de la punctele de colectare unde apa are 80-90 de grade celsius), cealaltă parte cu apă rece încălzită folosind apa caldă de aici (de la punctele de colectare unde apa are în jur de 120 grade celsius. Asta e posibil, am aflat, datorită faptului că la o anumită adâncime, din cauza presiunii punctul de fierbere e mai sus de 90 de grade, astfel având apă… lichidă şi la 120 de grade..

Lacul care se vede în depărtare va mai apărea în povestire.

Ghida ne-a zis sp nu călcăm pe muşchi. Se distruge în câteva secunde şi se reface în 50 de ani. În imaginea de mai jos se vede muşchiul, floră incipientă crescând din el, şi urma unui bocanc de turist, care a „marcat” locul pentru încă o generaţie.

Iar mai jos se vede mai bine genul de rocă. Islanda are pământul cel mai vechi din lume (undeva mai sus în partea de vest) şi cel mai nou (aici, pe falie, în zona intens vulcanică). Aşa arată lava întărită.

Aşa se naşte pământ nou (ei au cea mai tânără insulă din lume, monument UNESCO, „răsărită” printr-o erupţie pe la 1960).

Buun. Plecăm mai departe, şi trecem pe lângă idilicul lac Þingvallavatn („thinkvadlavatn”),

cel mai mare lac din ţară.

Următoarea ţintă: Þingvellir (Thinkvedlir), locul unde acum 1078 ani s-au ţinut prima „sesiune” a primului parlament din lume, numit Alþingi. Era o adunare la care fiecare trib de pe insulă îşi trimitea un reprezentant şi 2 ajutoare, şi acolo se hotărau lucruri importante pentru comunitate. Bănuiesc că de genul pe cine mai prăduim, când plecăm în următoarea expediţie, etc. De asemenea, funcţiona şi ca curte supremă de justiţie, unde ajungeau „cazurile” nerezolvate în comunităţile respective, Organizaţi, barbarii ăştia. Interesant, curtea supremă dădea doar verdictul; de aplicare se ocupau împricinaţii. Nu se dictau condamnări la moarte. Cea mai dură pedeapsă era „apatrizarea”, respingerea de către comunitate. Nu mai aveai voie să trăieşti cu oamenii, iar orice om „normal” care te găsea avea dreptul să te omoare. Desigur, cei din „cealaltă parte judecată” erau primii înscrişi.
Pedeapsa se întindea pe 20 de ani. Dacă scăpai, erai primit înapoi. În saga-urile islandeze se povesteşte despre unul care a supravieţuit 11 ani, altul 13, iar cel mai cunoscut, 18 ani. Cică spre sfârşit trăia singur pe o insulă în apropierea unei comunităţi, care îl admira pentru cum se descurcase şi accepta ideea ca peste 2 ani să se întoarcă în mijlocul lor. Până când într-o zi, un om s-a dus pe insulă şi l-a killerit, spre dezamăgirea celorlalţi săteni.

Saga-urile, a propos, sunt cea mai importantă creaţie literară din istoria lor, un fel de legende scrise pe la 1200-1300, care povestesc despre viaţa lor de la colonizare până atunci, povestiri cu eroi şi fapte de vitejie, dar şi cu multe detalii despre viaţa de zi cu zi.

Celălalt motiv pentru care locul e cunoscut şi important e că aici se vede probabil cel mai bine din lume cum se despart 2 plăci continentale. E chiar falia Atlanticului, de o parte placa Nordamericană, de cealaltă cea Europeană. Asta e valea care le desparte,

şi unde îşi ridicau locuinţele temporare cei care veneau la parlament; iar aici

se văd crăpături în scoarţă care se produc la cutremure. Micheteau cum arată ca un puzzle, dacă apropii marginile se potriveşte perfect. Plăcile se despart la fiecare cu distanţe între câţiva centimetri şi, ultima dată de exemplu, 7 metri. Aşa, probabil, s-au născut şi aceste culoare din stânga,

pe care apoi am purces în jos.

În spatele meu venea ceata de cercetaşe, eleve de la o şcoală din Anglia aflate în excursie educativă.

Interesant e că acest culoar are nişte proprietăţi acustice deosebite. Aici se strângeau toţi participanţii la „şedinţe”, iar „vorbitorul de legi” spunea regulile şi recita legile principale de pe o stâncă. Din cauza ecoului se auzea în tot culoarul, mii de oameni puteau auzi ce zice respectivul, desigur fără microfon.

Aveau spuitor de legi pentru că nu scriau, abia după anul 1000, când printr-o hotărâre legală (tot aici) au hotărât „gata, ne creştinăm”, au început să scrie.

Şi cu asta, basta, înapoi la autocar, ţinta – Gullfoss. Pronunţat „Gudlfos”, a doua cascadă ca mărime din Islanda.

Se vedea frumos, şi se stropea ud, când mergeai până jos. Ceea ce evident că am făcut.

În depărtare se vedea gheţarul de unde venea apa râului care năştea Gullfoss („cascada de aur”):

Next, atracţia zilei (pentru mine).

Cuvântul „Gaizăr” / Gheizer / Geyser vine de fapt de la acest loc, prima fântână arteziană cu apă clocotită găsită, şi care s-a numit

Geysir.

Cuvântul a devenit substantiv comun, gen „adidaşi”.

Oamenii care se văd în poză n-aveau voie să fie acolo. E foarte periculos, pentru că nu se ştie când poate erupe. Şi erupe o coloană de vreo 50m de apă la 90 de grade. Geysirul cel bătârn a erupt ce a erupt şi apoi a tăcut. Zeci de ani. După un cutremur prin 1930 a mai scuipat câţiva ani, după care iar tăcere. Până în 2000, când după un alt cutremur în zonă a început showul din nou. La început des, apoi tot mai rar. În cartea mea scrie că o dată pe zi, între timp (cartea e din 2006), a ajuns la de 2 ori pe săptămână, în medie, la intervale neregulate.
Evident că n-a zis nimic cât am stat acolo, dar din fericire există fratele lui mai mic, Strokkur, care erupe în medie la 5 minute. Nu e la fel de înalt, în schimb e mai harnic.

Surpriza a fost bula senină, de-un albastru pur. Dar întâi să explicăm mecanismul, pe care abia acum l-am înţeles, şi asta la a doua încercare: la o adâncime de câţiva zeci de metri se găseşte apa termală, la o temperatură de 120 de grade (punct de fierbere mai ridicat). Apa găseşte acest culoar vertical îngust până la suprafaţă. Boon. Apa fiind atât de caldă, se ridică, dar când ajunge mai sus, atinge zona unde punctul de fierbere coboară, şi atunci intră în clocot şi se formează abur. Adică,gaz. Dar în acelaşi timp, la capătul „tunelului” este deja apă, la suprafaţă, care e mai rece. Asta, mai grea, apasă în jos. Astfel avem un strat de apă la 120 de grade care urcă, un strat de apă rece care apasă în jos, şi la mijloc e prins sectorul unde apa atinge punctul de fierbere şi se transformă în gaz. Gazul e prins între cele 2 straturi de apă. Caută să scape, pe unde e mai uşor, şi e mai uşor în sus.

Iar noi, de sus, vedem întâi cum geysirul „respiră”,

se umflă,

şi, când e o pungă mai mare de gaz, se umflă atât de tare

încât stratul subţire de apă nu mai poate ţine gazul,

pfffffffffff

tsssssssssssss

a erupt.

Filmat, arată aşa:

Am stat vreo juma’ de oră la Strokkur, până am reuşit, din câteva erupţii, să prind imaginile de mai sus. După care i-am dat un ocol şi am urcat un pic, pentru o privire de ansamblu

şi am mai filmat o erupţie (pe la secunda 25).

Mi-a plăcut la Geysir-e. L-am găsit, la plecare, şi pe Little Geysir, care bolborosea acolo singur, nonstop, fără însă a emite alte pretenţii altitudinale.

Şi asta a fost. În drum spre casă, bonus, ne-am oprit la o cascadă mai mică, dar cochetă,

pe unde (scăriţa din dreapta) urcă păstrăvi şi somoni. Am oprit aici pentru că iniţial trebuia să oprim la un crater, dar proprietarul lui l-a închis! Şi le cere companiilor de turism bani mai mulţi. Mda. Căscăduţa a fost însă frumoasă, cu apă de izvor cristalină (cea de la Gullfoss era de gheţar)

Şi gata, acasă. Am ajuns pe la vreo 7, după o tură prin centru, şi am avut timp să merg la piscina termală, care închide abia la 10.Apă caldă, frumos, mare, bazin olimpic – sunt destul de multe în oraş, asta e cea mai mare. Piscina termală e esenţială pentru islandezi, aici e locul de întâlnire „social” nealcoolic, unde se discută afaceri, politică, bârfe, etc.

Eu am jucat baschet acvatic cu o familie de britanici din Sheffield, după care – la somn, că a doua zi… Chemarea Nordului, big time.

5 gânduri despre “Chemarea Nordului (14): Geysir

  1. Draguta, cit de frumos !!! :-)
    eu nu te invidiez (doar mi-e ciuda un pic ca nu sunt si eu cu tine:-)), da’ nu pot sa-ti spun cit ma bucur pentru tine!….si iti multumesc pentru povestile astea ale tale. Mai invat si eu cite ceva, de ex habar nu aveam de geysir-e :-))

    Apreciază

  2. Wow! Amazing to see the faults, and the blistering land! Geysers are, of course, always great to see too.

    Incredible photos – The road ahead (#1), central geothermal (#2 – where did you take that from?), Þingvallavatn (#6) and the English students (#11). Of course, I really like Gullfoss (#14) and Heyser sign (#15) as well.

    Apreciază

  3. mi-a cazut falca de uimire :) pozele sunt SUPERBE! noroc ca scriu cu degetele, ca de vorbit – sunt muta :) imi doresc sa merg in islanda de foaaaarte mult timp. acum vreau si mai tare!

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s