Tocană de Springbok

Tocana de Springbok (un tip de antilopă) e asemănătoare cu cea de vită, dar un pic mai moale, şi cu orez în loc de cartofi sau mămăligă. Mult mai bună e potârnichea umplută cu nuş’ ce stafuri. Uah, se topeşte în gură. Ce m-a dat însă pe spate complet e mousse-ul de ciocolată albă cu lichior de amarula. Una din cele mai bune chestii pe care le-am mâncat vreodată.

Citi Golf e un fel de Renault 12 / Dacia. Adică model vechi de maşină, în speţă VW Golf 1 (una din cele mai nereuşite maşini dpdv estetic din toate timpurile, după părerea mea),

cu licenţă vândută în „lumea a treia”, unde încă se produce. Am închiriat aşadar un Golf 1… nou :).

Merge, îşi face treaba. Bine că nu conduc eu, că nu m-aş descurca pe stânga – abia o fac pe dreapta. Tot mereu mi se pare că „nu mergem bine”.

Nici internetul nu merge bine. Chiar aici la hotel. FOARTE încet.

În schimb, totul aici pentru mine e „exotic”. De la casele cu palmieri în faţă, cum am avea noi meri, străjuite de ziduri înalte cu sârmă ghimpată

(zona Johannesburg are una din cele mai mari rate ale criminalităţii din lumea „civilizată”)

până la simplele păsări „din juru’ casei”, un fel de vrăbii – până şi astea sunt exotice.

Exotică e şi veselia localnicilor. Te întâmpină zâmbind, cu o vorbă bună de obicei însoţită de o glumă. Albii cu atitudine tip „bătaie pe umăr”, de gen „whazzup mate”, negrii cu gura până la urechi şi o glumă pregătită. De exemplu – „cu ce te ocupi tu la birou?”, o întreb politicos pe însoţitoarea noastră. „Cu cât mai puţine cu putinţă”, răspunde imediat, şi râde. Păi să nu te simţi ca acasă?

Veselia lor aduce aminte doar în parte de zâmbetul american omniprezent: aici nu pare „mecanic”. Nu e o „normă socială”, ci e, cel puţin aşa simt eu, sincer. Li se luminează faţa când te văd. La modul „gutmütig”, binevoitor/simpatic. Nu ştiu exact care e explicaţia culturală – am stat prea puţin pentru a intra în astfel de amănunte, dar m-a surprins foarte plăcut. Te simţi cu adevărat binevenit, şi e mare lucru.

Societatea e în continuare foarte divizată. Colega mea C. Nkuna :), pe care am întrebat-o până la urmă verde în faţă cum e treaba cu alba-neagra, zice – bey, treaba e divizată. Cele 2 lumi nu prea se întâlnesc – au şi culturi diferite. Albii ies prin restaurante, noi gătim mai mult acasă cu familia. Nu ne prea intersectăm, decât prin cluburi, unde se mai amestecă. În mod interesant, toţi albii zic acum că, vezi-Doamne, ei n-au susţinut apartheidu’. („HA!” zice colegul neamţ. „Asta-i ca aia cu ‘nici un neamţ n-a susţinut naziştiiî”)Negrii se uită la ei chiorâş şi zic – haidi, bey, lasă-nee. De asemenea, se zice că ramura afrikaans (burii, olandezii) au fost cei din fruntea apartheidului. Dada, binebine, dar englezii n-au protestat. doar n-au făcut tamtam, dar au profitat în linişte. „De-aia-mi place de afrikaanşi”, zice, spre surprinderea mea, C. „Cu ei ştii întotdeauna cum stă treaba, ce-i în guşă, şi-n căpuşă.”

….

Sntem la 2000m altitudine (mai exact, 1753m), deşi n-ai zice. Sunt dealuri, dar cică pe un platou foarte înalt. Tre’ băut mai multă apă, metabolismul se accelerează.

E iarnă. Deci arid. Sunt 25 de grade ziua, seara se răcoreşte până pe la vreo 10-12. Interesant e că soarele apune foarte devreme, pe la 6. Cică vara nu prea apune mai târziu de 7-8, iar iarna nu mai devreme de vreo 5. Păi da, că sntem mai aproape de ecuator (26 de grade latitudine sudică), diferenţele sunt mai mici…

Traficul e infernal. Nu există transport în comun, sau nu e important. Toţi circulă cu maşina. La orele de vârf (scurte, dar intense), e durere. Se face regulat în jur de 2 ore până la servici. Mai ales pe ruta Pretoria-Midrand-Johannesburg (vreo 60km). Multi stau în Pretoria/Midrand, că e mai linişte, dar lucrează în Johannesburg, că „acolo sunt oportunităţile”.
De data asta n-am ajuns în Johannesburg (nici nu i-am dus dorul), doar în Pretoria.

Africa de Sud e o delicatesă nu numai natural şi culinar, şi şi lingvistic. Una pentru accentul nostim al localnicilor (englezesc/australian albii, mai spre… indian, dar mai „soft”, negrii), dar mai ales pentru limbile locale. Din cele 11 „oficiale” ale triburilor din zonă, câteva (zulu, xhosa, shangaan) au şi sunetele alea „click”, complet şuchiate. Un fel de „schnalzen”, cum faci din limbă/dinţi când dirijezi caii. Ei îl scriu „x”, dar n-are nici o treabă. Mă rog, poate că x e cel mai aproape ca pronunţie. Imposibil mi se părea cum bagă acest sunet în mijlocul cuvintelor. Asta până când nu m-am mai putut abţine şi am rugat-o pe Charlotte să mă înveţe. Am început cu „Xhosa”, numele unui trib şi a limbii respective. [click]hosa, foarte legate. Am reuşit, se pare, în cele din urmă! Mai greu a fost când e plasat în mijlocul expresiilor. De exemplu, „I’m sorry” se zice „ngi ya xolisa”. După câteva încercări, am reuşit!

Problema a’ mare e însă când e fix în mijlocul cuvântului. Ca de exemplu, „salut” în shangaan – „avuxeni”. Ei, aici mai e de studiat. Poate data viitoare…

O ţară halucinantă. Senzaţiile extreme se suprapun contradictoriu – şi totuşi, m-am simţit ciudat de familiar. Periodic mi-a venit involuntar gândul – „băi, nu are cum să funcţioneze (sustenabil) aşa.” Dar funcţionează. Oamenii îşi văd de viaţă cum pot, cu moşteniri şi contradicţii, cu griji şi greutăţi pentru un om „normal” incomensurabile. Şi când se uită la tine, ZÂMBESC.

Africa…

P.S. Nu putea lipsi latura artistică. La noi pe scena muzicii populare le-ar zice un fel de …pădureni, nu?

Un gând despre “Tocană de Springbok

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s