La sala de sport unde am fost la un badminton cu L. si C., doamna de la receptie m-a intrebat – “vreti si cheie de la garderoba, nu?”
“Nu.”
S-a uitat mirată la mine, dar n-a zis nimic. S-a uitat din nou mirată când am zis că am venit mai devreme cu juma’ de oră şi că aş vrea să bat mingea la coş până vin colegii mei, se poate? S-a uitat chiorâş, şi a ridicat din umeri a „ce să zic io acuma?”, şi m-a lăsat. Fără să mă taxeze în plus.
Mi-am pus hainele pe jos şi am început să dau spre coş (de intrat, intra mai greu) în aşteptarea lui L. şi C. Pe uşa de la intrare scria “vă rugăm nu intraţi cu pantofi cu talpă închisă la culoare, că lasă urme.”
Adidaşii mei sunt în majoritate albi, poate de-aia nu mi-au atras atenţia, oamenii neştiind că talpa e de un bleumarin închis. Nici eu n-am ştiut, până nu m-am uitat expres.
Nu mă costa mult să iau cheia de la garderobă şi să las hainele acolo, nu să le pun pe jos. De asemenea, nu costa mult (vreo 5 marafeti) să închiriez nişte pantofi de sală cu talpă deschisă la culoare. Şi vreo 10 parale să plătesc acea juma’ de oră în plus. Dar a fost mai comod aşa. Şi mai necivilizat. În primă fază am gândit – „vezi, românii, ce necivilizaţi”. Apoi mi-am dat seama că gândesc (din nou) în prejudecăţi.
E drept, român fiind, sau, poftim, est-european, nu m-a învăţat nimeni acasă că la sala de sport se ia garderobă sau se merge cu pantofi cu talpă deschisă la culoare. Pentru că pur şi simplu nu am fost la o sală de sport „amenajată” în afară de cea de la şcoală, şi atunci mergeam cu ce încălţări aveam, bine că le aveam. Dacă nu ştii, nu ştii.
Dar aici se opreşte influenţa “românismului”. Pentru că acum ştiu. Şi dacă voi continua să procedez la fel, ignorând regulile comunităţii în favoarea lenei individuale, asta ţine de persoană, nu de naţie sau conjunctură geopolitică.
Ce comod e să-ţi extinzi propriile slăbiciuni de caracter la o (auto)prejudecată faţă de întreaga-ţi naţie. Cum ar veni, „românismul” e de vină. Ba nu e de vină. TU eşti de vină.
P.S. vă recomand o privire din unghiul exact opus, în acest articol al lui takeda.
De ce unghiul opus? Eu le vad unul langa altul. Tre’ sa merg oare la oculist?
ApreciazăApreciază
păi, io vorbeam de extinderea răului personal la mediul înconjurător, iar takedul despre extinderea binelui la mediul inconjurator.
merge si unul langa altul :)
ApreciazăApreciază
Avusesem impresia ca ai combate extinderea raului personal la jur imprejur. ;) De-aia problemele de vedere. :)
Am o matusa batrana si foarte draga (cumnata bunicului) la Hannovra, care toata viata a trait dupa principiul lui takeda. Nu cred ca regreta. :)
ApreciazăApreciază
da, intr-un fel combat. am observat fenomenul la mine, si incerc sa-l exorcizez. in spiritul amintit de takeda :).
ApreciazăApreciază