Chiar eram mulţumit în timp ce mergeam spre München. Ploua cu găleata şi se vedea prost, dar simţeam că pregătirile au decurs bine, am plecat destul de la timp, n-am uitat nimic. Mare lucru. Am dezvoltat această superstiţie de tip OCD/ADD, bazată pe experienţă, cum că de obicei călătoria va decurge bine dacă uit ceva destul de important, dar nu esenţial, în prealabil.

Abia la München mi-am dat seama că am uitat cablul de alimentare al calculatorului acasă, aşa că – laptopu va ramâne la München. Mai rău a fost a doua zi, când am vrut să plătesc nişte mici cumpărături cu cardu’ şi am constatat că nu-l am. Şit. A fost destul de neplăcut. N-aveam nici numărul centralei notat în altă parte decât pe… card, apucă-te şi caută pe telefon pe internet, sună, blochează cardu’… măcar ultima tranzacţie a fost ieri la prânz, tot e bine că n-a cheltuit nimeni bani de pe el.

Aşa şi cu superstiţia ADD. Atât cablul, cât şi mai ales cardul, erau importante, dar nu esenţiale, dat fiind că se pare că Cipangu e o societate bazată mai mult pe bani lichizi. Măcar de-ar ieşi bine restul călătoriei…