Ne-am întors de la Nikko pe la 5 şi ceva – la 6 ne-am dat întâlnire cu S., un fost coleg, care acum trăieşte în Tokyo, şi pe care m-am bucurat să-l văd. Am zis să împuşcăm 2 iepuri de-odată şi să ne întâlnim la staţia Shinjuku, unde noi nu mai fusesem, şi care e cunoscut focar avangardist în Tokyo. Din ăla cu neoane. Şi într-adevăr, încă de la ieşirea din staţie.

S. a întârziat vreo juma’ de oră (neobişnuit la un japonez, dar săracu’ a intervenit ceva la servici – mă mir că a „scăpat” aşa devreme, oricum), aşa că am ocupat un loc în afara staţiei şi am privit lumea. Nu ne-am plictisit, a fost fascinant. Bărbaţi îmbrăcaţi în negru venind de la servici, tineri îmbrăcaţi frumos care se întâlneau să meargă în oraş, foarte tineri cu freze explodate colorat în toate părţile şi îmbrăcăminte pe măsură, care se întâlneau cu acelaşi scop. Cel mai nostim mi se părea mie, prejudecativ vorbind, cum chiar şi cei cu frezele cele mai şui şi îmbrăcămintea cea mai fistichie, când se întâlneau, se aplecau în semn de salut, fără a se atinge, fără a da mâna, politicos. E în flagrant contrast cu ce aş aştepta eu de la nişte tineri europeni sau americani care ar arăta aşa.

După ce a venit S., am luat-o pe străzi, să luăm pulsul Shinjukului, puls …electizant

Aveam foarte puţin timp, dar S. a venit cu o idee foate bună, să ne urcăm în vârful unui zgârie-nor, într-o clădire guvernamentală – eu ştiam că sunt închişi, aşa scria în planeta singuratică, dar am avut noroc şi încă era deschis. Din păcate doar restaurantul, nu şi terasa. Dar S. a vorbit cu „şeful de sală” şi ne-a dat voie să pozăm Tokyo by night, prin geamul restaurantului (altfel, n-aveam voie să intrăm fără să mâncăm ceva). Aici se vede cum în Tokyo (şi Japonia în general) sunt mult mai puţini zgârie-nori decât m-aş fi aşteptat – dar e de înţeles: cutremurele! Abia în ultimii ani au dezvoltat tehnologii care să permită zgârie-nori siguri, şi au început să construiască. Dar acest „cartier” e încă singurul de acest fel din Tokyo. Ceea ce nu înseamnă că nu e frumos.

Din păcate cu asta s-a terminat întâlnirea cu S., pentru că noi trebuia să ne întoarcem la hotel, căci C. aranjase o nouă cină mai altfel. Dar despre asta, în episodul următor.