Monja

3 aprilie a fost o zi lungă. Dimineaţa de la Tsukuji, ziua la Nikko, seara întâlnirea cu S. din Shinjuku, după care încheierea apoteotică a venit cu o cină în 2 părţi, cu C. şi prietena lui H., la care s-a adăugat şi A. mai târziu – nişte persoane foarte deschise şi „de viaţă”, cu care ne-am distrat a-ntâia. Prima escală a fost la un restaurant korean, unde am mâncat limbă de bou şi alte cărnuri pe grătar – grătar pe care l-am avut pe masă, de ne-am prăjit noi stafurile. Totul cu sosuri şi mirodenii care mai de care. Gustos.

După ce ne-am săturat, am plecat spre a doua destinaţie, în cartierul de monje. Monja-yaki e o mâncare specifică zonei, aflu că la origini era mâncarea clasei muncitoare din Tokyo, care acum revine la modă. În bucătăria japoneză se întâlnesc tot felul de preparate specifice unor zone, dat fiind că diverse ingrediente se găseau mai demult doar în anumite regiuni – şi atunci oamenii preparau ce aveau. Acum cu logistica modernă se găsesc de toate peste tot, şi o vreme şi-au pierdut din importanţă „regionalismele”, dar mai nou revin în atenţie.

Zona de monja e în Tsukishima, nu departe de Tsukiji unde fusesem dimineaţă.

Restaurantele sunt înşirate unul lângă altul,

şi cu toate astea foarte greu am găsit loc. Până la urmă ne-am aciuit la un restaurant mic şi înghesuit, foarte „local” şi deosebit de charismatic.

Monja e tot o chestie interactivă, masa are o plită mare în mijloc unde se pun tot felul de ingrediente – varză, morcovi, alte legume, tăiţei de orez, creveţi, se amestecă, apoi se toarnă un fel de sos, amestec din nou, asta în timp ce se prăjeşte. Pe lângă se mai prăjesc chestii, de la treburi clar gen cârnaţi

până la chestii mai deosebite ca aceste scoverzi albe (de orez, desigur) cu brânză înăuntru – FOARTE bune.

Fetele s-au îndeletnicit o vreme cu prepararea, după care a venit şi o mama-san de la bucătărie, care ne-a arătat cum se face treaba „profesionist”:

Am mâncat (de ne-am spart) 2 feluri de monjă, dar să mă baţi că nu mai ştiu cum le zice. Păcat, spre sfârşit am devenit mai neglijent, nu mi-am mai notat expresiile-cheie de peste zi, şi uite că deja am uitat. A fost foarte bună, oricum, atât ca gust, cât şi ca „angajare socială”, căci altfel te implici când prepari mâncarea pe loc. Parcă are şi alt gust când ai contribuit cât de puţin, fie şi la întorsul unui cremvurşt de pe o parte pe alta. Oishii deshita.

Publicitate

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s