Dintre întâlnirile tradiţionale „de 10 ani”, îmi închipui că prima trebuie să fie cea mai intensă, poate pentru că în primii 10 ani au loc inevitabil multe transformări fundamentale în vieţile majorităţii participanţilor. Aflat în mijlocul lor, în mintea mea s-au bătut cap în cap o senzaţie de familiaritate cu una de stranietate – la „exterior”, unii colegi nu s-au schimbat deloc, iar alţii parcă sunt „alţi oameni”. Când stai de vorbă, pe de o parte senzaţia de familiaritate creşte, dar şi conştientizarea a câte s-au întâmplat între timp.

Faptul că s-au strâns mulţi la un loc a re-creat un întreg context, a recompus un puzzle care m-a transpus brusc şi fără avertisment înapoi în timp. Un context care a emoţionat instantaneu – pentru că atât în locurile unde ne-am întâlnit (schimbate, dar recognoscibile), cât şi în fiecare dintre colegi, indiferent dacă am avut sau am ţinut sau nu vreo legătură cu ei, zace o părticică din tinereţea mea.

Recomand să mergeţi la astfel de întâlniri. O baie de emoţii, şi de tinereţe.