Ruta continua prin satele La Mure şi Corps (unde cică a dormit Napoleon), unde am decis spontan să nu opresc, dat fiind că era târziu, şi am mers întins până la Gap, un orăşel mai mare de care îmi pomenise L. Priveliştea din parcarea unde mă dusese Jane era destul de ponosită, nimic deosebit, dar am zis hai totuşi să văd poate dau de nişte centru, ceva. Mergând fără ţintă pe trotuar, la un moment dat printr-un culoar am zărit nişte culoare:

Am intrat în gang şi am ieşit în… altă lume.

Oraşul e de un şarm deosebit.

Reţeta clasică de străzi înguste, cu case colorate

şi foarte bine păstrate/renovate, în culori vesele.

Am ajuns într-o piaţă ce părea principală,

unde am adăstat chiar pe marginea acestei fântâni

pentru a savura o clătită cu ciucalată cumpărată de la o domnişoară extrem de drăguţă (n-a mai contat că eu de fapt cerusem altă umplutură).

Mi-ar fi plăcut să mai stau, să respir acea atmosferă de relaxare totală din oraş, dar… nu făcusem nici o treime din traseu, aşa că – m-am întors spre parcare, dând peste altă domnişoară citind calmă lângă o fântână,

iar un grup de cochete discuta ceva aprins într-o piaţă.

Le-am lăsat în disputa lor, şi-am plecat.