Că tot vorbim despre sate şi ţărani, un articol (tot de la Ane) despre ce a impresionat de fapt un străin în România. Cum am precizat şi cu alte ocaziuni, sunt de acord cu ideile de mai jos:

“Trying to compete with the west when it comes to tourism cannot succeed if the locations and infrastructure are as poor as they are in Romania. Romania’s beaches and ski resorts are promoted abroad even though they cannot possibly compete with what Turkey, Bulgaria, Croatia and Hungary have to offer – not to mention France, Spain and Italy.

(…)

My view is that Romania’s original culture is in its villages, forests and mountains. In the villages you can see original architecture, buildings which have been made from local materials, by local people, often painted in home made colours. Here you can see people working the land as they have done for centuries; and techniques of cultivating, storing, transporting and selling food that has been forgotten in the west centuries ago. You can also meet people who are friendly, open, curious and funny.”

Articolul intreg aici:
http://www.productive.ro/blog/traveling-into-the-unknown.html

Problema noastră cred că stă în incapacitatea de concentrare. Mai precis: ne lăudăm mereu că „ţara noastră are de toate – munţi, văi, dealuri, câmpii, mare, castele, cetăţi, oraşe”. Corect, dar toate astea (cu excepţia Deltei) luate INDIVIDUAL sunt SUB (sau MULT SUB) oferta altor ţări „specializate” pe aceste domenii, care uneori „dau” chiar mai ieftin. În special pentru targeul vest-european, că ăsta e cu banu’ şi cu proximitatea geografică. Grecii, italienii, spaniolii, mai nou turcii şi bulgarii au mare mai caldă, mai albastră, infrastructură mai bună şi sezon mai lung. Austria, elveţia, franţa şi italia au munţi mai înalţi, plini de facilităţi ultramoderne de schi, şi mai apropiaţi de neamţ, britanic şi olandez sau chiar nordic, care vin cu maşina. Toate ţările vestice snt pline de Sighişoare, Braşovuri şi Sibie, ca să nu mai vorbim de Peleşi şi Brănuri. (Ce n-au e … Bucureşti! Şi gluma e doar pe jumătate, continui să cred că e potenţial acolo).

Aşadar, concurarea „cap la cap” cu aceste ţări pentru buzunarul vesteuropeanului nu prezintă mari sorţi de izbândă. Şanse ar fi cu preţul, dar una că preţurile-s mari, iar dacă le scădem nu facem bani plus în conjuncţie cu serviciile proaste se va consolida o reputaţie nasoală.

Asta nu înseamnă că nu avem potenţial, că nu putem concura, doar că trebuie luaţi „prin învăluire”. Ce avem noi foarte puternic e CONTEXTUL. O Sighişoară în mijloc de Austrie nu e ceva deosebit, dar în middle of nowhere, în Transylvania, dă cu totul altă impresie. Toate „atuurile” noastre ar trebui puse în valoare în context. Şi, desigur, renovate după modelul Braşovului.

Carpaţii n-or fi ei înalţi ca Alpii, n-au nici de schiat prea multe, dar sunt sălbatici şi perfecţi pentru trekking, la mare modă în Vest.  Cu bonus posibilitatea de a întâlni urşi şi alte lighioane.

Delta e Delta.

Despre viaţa la ţară zice omul ăsta în articolul de mai sus.

Şi, cel mai important atu, pe care l-au exploatat interesant în reclamele noi cu „fish fruit”, şi de care zice şi omul ăsta – călătoria în România e o călătorie în necunoscut. Pentru ei e o ţară plină de mister, aşteptările sunt mici, pot fi foarte uşor surprinşi plăcut.

Asta ar trebui să ne ajute o vreme, şi să ne dea timp să ne pregătim pentru momentul când… nu vom mai fi necunoscuţi. Dar pentru asta, ar trebui o introspecţie şi o analiză de „benchmarking” serioasă şi „profesionistă”.

Se „bagă” cineva? :)