Cum am coborât din tramvai, m-am trezit zicând cu voce destul de tare: „UAU!”. M-am dus aţă şi am pozat-o.

Din păcate, aveam doar telefonul, ocazie cu care constat din nou câtă diferenţă e între pozele cu telefonul şi cele făcute chiar cu un aparat compact. Pe care l-am avut abia a doua zi la purtător, şi nu am ezitat să-l folosesc:

Am constatat dezamăgit că „organizatorii” opriseră apa, care în ziua precedentă încă curgea. Cu toate astea, nu mi-am putut lua ochii de la fântână, i-am dat ocol,

observând diverse detalii, ca îngeraţii îmbrăcaţi în mantii de gheaţă,

sau fantasticele forme ale gheţii, de la capete de monştri

până la simple („simple”?) dantelării.

Am trecut apoi seara pe acolo, şi mi-a atras din nou atenţia – oamenii s-au orientat, şi au luminat-o.

Aşa da.

Aş mai fi stat mult şi bine, dar era târziu,

şi frig.

Frig, da’ merită.