De când eram mic îmi plăcea cum sună numele Bellinzona, şi am fost curios să văd cum e. Dat fiind că era în drum, mi s-a părut normal să opresc.

Auzisem că obiectivul principal din oraş sunt cele 3 castele, şi am constatat bucuros că Jane m-a dus fix în parcarea de sub cel mai mare dintre ele. Să-l urmărim dar pe acest domn cu umbrelă

cum intră

în incintă.

(omul s-a nimerit în poză de fiecare dată, n-a fost ceva planificat).

După o privire în spatele curţii,

mi-a fost clar că trebuie să urc într-unul din Cele Două Turnuri, şi să traversez pe balustradă, dacă e deschisă,

şi a fost.

Am luat deci kingkongeşte la ochi cel mai înalt turn,

pe care l-am urcat,

pentru priveliştea curţii din spate

şi din faţă,

a dealului cu celelalte 2 castele mai mici,

şi a unui oraş extrem de plouat.

Poza asta o pun aici fără un context anume, doar că-mi place.

…şi asta.

Înăuntru în clădirile alea albe din curte e un muzeu, pe care n-aveam chef să-l vizitez, dar am făcut-o totuşi, o aripă pentru că am zis totuşi hai să văd expoziţia călătoarei africane, iar cealaltă pentru că am căutat toaleta şi era în capăt.

Emma Nodari a făcut un tur al Africii

cu tatăl ei. Cu maşina. În 1955. Pe acest traseu.

A făcut poze cu aparatul ăsta,

a scris o carte,

şi are o expoziţie la castelul din Bellinzona.

De ce? Pentru că era Bellinzoneză.

Acestea constatate, datorită vremii ude, n-am mai vizitat celelalte 2 castele, şi am plecat spre casă. Încet-încet.