De când eram mic îmi plăcea cum sună numele Bellinzona, şi am fost curios să văd cum e. Dat fiind că era în drum, mi s-a părut normal să opresc.
Auzisem că obiectivul principal din oraş sunt cele 3 castele, şi am constatat bucuros că Jane m-a dus fix în parcarea de sub cel mai mare dintre ele. Să-l urmărim dar pe acest domn cu umbrelă
cum intră
în incintă.
(omul s-a nimerit în poză de fiecare dată, n-a fost ceva planificat).
După o privire în spatele curţii,
mi-a fost clar că trebuie să urc într-unul din Cele Două Turnuri, şi să traversez pe balustradă, dacă e deschisă,
şi a fost.
Am luat deci kingkongeşte la ochi cel mai înalt turn,
pe care l-am urcat,
pentru priveliştea curţii din spate
şi din faţă,
a dealului cu celelalte 2 castele mai mici,
şi a unui oraş extrem de plouat.
Poza asta o pun aici fără un context anume, doar că-mi place.
…şi asta.
Înăuntru în clădirile alea albe din curte e un muzeu, pe care n-aveam chef să-l vizitez, dar am făcut-o totuşi, o aripă pentru că am zis totuşi hai să văd expoziţia călătoarei africane, iar cealaltă pentru că am căutat toaleta şi era în capăt.
Emma Nodari a făcut un tur al Africii
cu tatăl ei. Cu maşina. În 1955. Pe acest traseu.
A făcut poze cu aparatul ăsta,
a scris o carte,
şi are o expoziţie la castelul din Bellinzona.
De ce? Pentru că era Bellinzoneză.
Acestea constatate, datorită vremii ude, n-am mai vizitat celelalte 2 castele, şi am plecat spre casă. Încet-încet.